Libertatea de exprimare a presei este tratată la diverse de, culmea, un liberal. Reporterii JURNALUL REGIONAL și BIT TV au INTERZIS la conferințele de presă convocate de către șeful PNL Pașcani, Marius Pintilie. Asta deoarece, conform celor precizate de către politician, cele două instituții media manipulează și distorsionează declarațiile sau faptele sale. Declarațiile absolut mincinoase au fost făcute de către Marius Pintilie, consilier local, la sfârșitul ședinței ordinare de Consiliu Local Municipal de joi. Câțiva consilieri PNL s-au așezat la masă după ședință pentru a susține o conferință de presă.
La activitatea dedicată teoretic instituțiilor de presă s-a numărat, printre alți ziariști, Cătălin MIHĂILĂ – Jurnalul Regional dar și Cătălin COJOCARU – BitTv. La scurt timp, Marius Pintilie s-a arătat deranjat de prezența acestora luându-i la întrebări pe cei doi jurnaliști de ce participă la conferință dacă nu au fost invitați. După un scurt schimb de replici între cele două părți, penelistul s-a ridicat de la masă și nu a mai susținut conferința de presă, părăsind instituția publică alături de ceilalți colegi.
Pintilie confundă funcția publică cu cea de patron
Concret, Marius Pintilie este supărat de faptul că cei doi ziariști au prezentat și dezvăluit o serie de măgării pe care le-a făcut pentru creșterea confortului propriu. Este vorba despre: ocuparea abuzivă a domeniului public prin extinderea câtorva magazine Lorimer, închegarea unor relații fructoase din punct de vedere financiar cu instituții publice din localitățile apropiate municipiului, prezentarea unor declarații uimitoare făcute de acesta dea lungul carierei sale de politician, blocarea unor investiții publice în Pașcani pentru ca actuala conducere să nu aibe realizări și astfel să poată avea șanse mai mari la viitoarele alegeri locale, etc. Toate aceste aspecte l-au făcut mult mai sensibil pe Marius Pintilie la criticile presei și astfel încearcă să-i cenzureze pe acei ziariști incomozi care nu trec cu vederea acțiunile sale.
Nota redacției:
Ținem să-i precizăm lui Marius Pintilie că atâta timp cât este persoană publică, deține o funcție publică și are relații contractuale cu instituții publice, presa are libertatea de a prezenta în mod real opiniei publice tot ce ține de activitatea sa. LEGEA permite acest lucru chiar dacă incomodează pe alții și promitem că o vom respecta din plin. E ceea ce se numește democrație!
Acest aspect nu se aplică doar domniei sale ci fiecărei persoane care se află în aceeași postură indiferent că este independent politic sau aparține de PSD, PNL, PMP, ALDE or alte organizații. Mai mult, Primăria este o instituție a tuturor cetățenilor și nu doar a aleșilor locali, deci putem participa fără invitații la conferințele de interes cetățenesc. Faptul că sunteți președinte la Organizația PNL Pașcani nu înseamnă că sunteți patron sau proprietar pe acel partid. Și aici reprezentanții mass media au drept de participare la conferințele de presă chiar dacă nu sunt invitați. Ca să scăpați de ziariștii incomozi puteți organiza întâlniri în mediul privat, cum ar fi la domiciliu, cu cine doriți.
Spre final vă punem la dispoziție o mică parte din ideologia partidului pe care îl reprezentați:
„Partidul Național Liberal este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și prin tradiție. Partidul Național Liberal este continuatorul gândirii liberale din România.
În plan personal, Partidul Național Liberal este preocupat în mod deosebit de primatul individului în fața societății, de egalitatea în fața legilor, de garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, de toleranța în raport cu convingerile și opțiunile celorlalți…”
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani