Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
Moartea lui Mihai Eminescu şi cauzele decesului său au reprezentat un subiect controversat încă de când a avut loc tragicul eveniment, în data de 15 iunie 1889, şi până în zilele noastre.
De-a lungul timpului, au existat mai multe variante în ceea ce priveşte decesul marelui poet, de la cauza oficială, respectiv diagnosticul de sifilis, şi până la diverse teorii privind uciderea sa, fiind un personaj care deranja puterea şi interesele mai marilor ţării. În ultimii ani, însă, mai mulţi specialişti au căzut de acord că moartea lui Mihai Eminescu a fost mai degrabă cauza unui cumul de factori, printre care o boală degenerativă, viciile sale şi un tratament eronat care i-a fost aplicat.
Primele semne ale bolii lui Mihai Eminescu
Primele simptome ale bolii lui Mihai Eminescu au apărut în jurul anului 1883, pe când poetul avea 33 de ani. Atunci a început să manifeste o stare de sugestibilitate crescută, oscilații bruște ale tonalității afective, fenomene de atenţie scăzută și pierderi de memorie. De asemenea, a avut episoade de agitație, confuzie și halucinații. În data de 23 iunie 1883, pe o căldură înăbușitoare, Mihai Eminescu a dat primele semne vizibile de alienare mintală.
Printre simptomele pe care le-a avut poetul se numără: insomnie, cefalee, vertij, amețeli, greață, vărsături, palpitații, dureri toracice, leșinuri, convulsii, tremurături, paralizii parțiale, ulcere la picioare, otită și surditate.
În data de 28 iunie 1883, poetul a fost internat pentru prima dată în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
Între anii 1883-1889, Mihai Eminescu a fost internat de mai multe ori în spitale din România și din străinătate. În anul 1886, în urma unui episod de instabilitate psihică și fizică, Mihai Eminescu a fost internat la spitalul de boli mintale Oberdöbling din Viena, unde a fost tratat cu metode controversate. Poetul a fost injectat cu mercur, chinină și morfină, substanțe care i-au afectat și mai mult starea de sănătate. De asemenea, Eminescu a fost supus unui tratament cu șocuri electrice și hidroterapii reci, care i-au provocat dureri și convulsii. Tratamentele i-au provocat grave probleme de sănătate, iar starea lui s-a înrăutățit.
Totodată, boala lui Mihai Eminescu a avut un impact negativ asupra vieții sale personale și profesionale. A scris mai puțin și a publicat mai rar în această perioadă. A fost izolat de prieteni și de colegi. A avut conflicte cu Titu Maiorescu și cu alți membri ai Junimii. Mai mult decât atât, poetul a fost concediat de la ziarul Timpul din cauza lipsei de activitate.
Moartea lui Mihai Eminescu
Unii spun că şi relația tumultuoasă pe care poetul a avut-o cu Veronica Micle i-ar fi înrăutăţit starea de sănătate.
Mihai Eminescu a ajuns în grija surorii sale, Harieta, care l-a primit în căsuţa sa din Botoşani şi l-a îngrijit, cu toate că şi ea avea mari probleme de sănătate. Aceasta se târa noaptea pe coate pentru a ajunge la patul fratelui său şi a-i aduce apă sau orice avea nevoie.
Cu toate acestea, Veronica Micle l-a convins pe Eminescu să se mute la Bucureşti, în anul 1889. Acolo avea să-şi găsească sfârşitul.
Mihai Eminescu a ajuns să fie internat în data de 3 februarie 1889 la sanatoriul Mărcuța din București. Ulterior, a fost transferat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-au examinat pe Eminescu. Aceştia au concluzionat, printr-un raport medical din data de 20 martie 1889, că “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”.
Mihai Eminescu a murit în data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, în sanatoriul medicului Alexandru Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti. Avea 39 de ani. Oficial, cauza morţii a fost sifilisul. Poetul ar fi suferit de această maladie în ultimii șase ani de viaţă.
Înmormântarea lui Mihai Eminescu
Corpul neînsuflețit al poetului a fost expus depus în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor de copii a interpretat litania „Mai am un singur dor”.
După slujba religioasă și un discurs al scriitorului Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate. Acolo, Dimitrie Laurian a rostit al doilea discurs funebru. Ulterior, cortegiul, din care făceau parte mari personalităţi, dar la care s-au alăturat şi foarte mulţi trecători, a pornit pe Calea Victoriei, apoi pe Calea Rahovei, ajungând la cimitirul Șerban Vodă, denumit în ziua de azi Bellu.
