STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » S-a aflat care este moștenirea financiară a primarului Dumitru Pantazi la final mandat
pmp

S-a aflat care este moștenirea financiară a primarului Dumitru Pantazi la final mandat

În curând, primarul Dumitru Pantazi va preda administrația locală în favoarea noului edil șef ales, liberalul Marius Pintilie. După 8 ani de primărie, Dumitru Pantazi se poate lăuda cu investiții realizate, datorii publice achitate dar și cu proiecte europene aflate în derulare. Moștenirea bugetară financiară lăsată în pixul noii conduceri este una pozitivă, în sensul că în cont există 9 milioane de lei ce pot fi cheltuiți până la sfârșitul anului. Cel puțin așa susține primarul Dumitru Pantazi pe pagina lui de socializare. Vă prezentăm declarația integrală:
„Stimați cetățeni,
vă anunț că situaţia financiară a Primăriei Municipiului Pașcani în momentul de faţă este una bună. În conturile administraţiei locale sunt acum disponibile peste 9 milioane de lei, 4 milioane pentru funcţionare şi alte 5 milioane rezervate pentru investitii.
De asemenea, în momentul de faţă nu sunt facturi restante neachitate iar finanţarea institutiilor şi serviciilor publice este la zi.
Pe lângă bani în cont menționez că las la sfârşit de mandat şi un portofoliu important de proiecte, unele cu finanţare din fonduri europene, aflate în diferite etape de derulare. Cel mai important dintre ele este cel al operatorului ApaVital pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, investiţie de peste 25 de milioane de euro. Pe lista se mai afla reabilitarea Palatului Cantacuzino şi a unor scoli şi grădiniţe, digitalizarea serviciilor publice din Primărie, modernizarea serviciilor medicale de la Spitalul de Urgenţă din Paşcani şi altele”.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

ANM anunță răcire, ploi și temperaturi sub zero grade la început de noiembrie. Cum este vremea în următoarele două săptămâni

ANM anunță că vremea se va răci treptat în următoarele două săptămâni, cu ploi în ...