Agenția pentru Protecția Mediului (APM) a aprobat lista cu stațiile de reîncărcare ce vor fi construite în diferite localități din județul Iași. Printre acestea se numără și comuna Moțca unde cinci astfel de obiective vor fi realizate cu fonduri guvernamentale. Primarul Constantin Serioja Hobincă a spus că are în vedere să achiziționeze și microbuze electrice pentru transportul elevilor.
„Veste bună vă aduc: a fost aprobat proiectul cu cele 5 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în valoare de 927.248 lei depus pe APM pe Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de încărcare pentru vehicule electrice în localități, sesiunea din 8.12.2021. Avem în vedere ca să obținem și noi microbuze electrice pt transportul elevilor. Răspuns la întrebarea:
Cine va plăti curentul folosit la stațiile de încărcare? Cei care vor încărca mașinile electrice, vor plăti curentul consumat”, a spus într-o postare pe Facebook primarul comunei Moțca.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
