STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Neamţ. Accident cu trei victime în urma coliziunii între două autoturisme pe DN15
pmp
agro-complex-lunca-pascani

Neamţ. Accident cu trei victime în urma coliziunii între două autoturisme pe DN15

Două autoturisme s-au izbit frontal, sâmbătă dimineaţă, în localitatea Preluca, pe DN 15 care face legătura între Piatra-Neamţ şi Bicaz, rezultând trei victime, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru.

Una dintre victime a rămas încarcerată, a mai menţionat sursa citată, scrie agerpres.ro.

„În urma accidentului au rezultat trei victime, toate de sex feminin, din care două conştiente şi una inconştientă. Echipajul SMURD a preluat una dintre victime, iar celelalte două au fost preluate de ambulanţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Unul dintre autoturismele implicate în accident a ajuns, în urma coliziunii, în curtea unei locuinţe.

La locul accidentului au intervenit trei echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD.

Poliţiştii rutieri se află la faţa locului pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

 

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Șoferița care a omorât-o pe Anastasia, fetița de patru ani din Scobinți, condamnată în primă instanță la cinci ani și jumătate de închisoare. „Soluția a fost greu de obținut”

Avocatul Adrian Cuculis a anunțat marți, 27 octombrie, că șoferița care a lovit-o mortal pe ...