Început de săptămână cu probleme pentru șefii Primăriei Municipiului Iași. Seria protestelor pașnice organizate de către muncitorii unor firme aflate în prag de faliment continuă.
Astăzi, peste 30 de persoane, colaboratori ai firmei LCA Construct Imobiliare SRL ce dezvoltă un ansamblu rezidențial în zona Copou, s-au prezentat în fața instituției publice. Scopul a fost acela de a face presiuni asupra șefei Compartimentului Juridic pentru a elibera o autorizație de construcție asupra imobilului respectiv. Oamenii spun că Secretara generală Denisa Ionașcu blochează abuziv de doi ani de zile acest proiect prin nesemnarea autorizației de construcții.
La rândul ei, secretara invocă faptul că pentru a semna acest aviz este necesar să se obțină aprobarea de trecere pe str. Antonin Ciolan, stradă care se află în proprietatea Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV) Iași. Or, firma constructoare arată cu acte că acea stradă este publică, nu aparține instituției la care aceasta face referire și nu este necesar nici un acord de trecere din partea nimănui.
De când a început acest război al refuzului, juriștii firmei LCA Construct Imobiliare au efectuat demersuri la Ministere și alte instituții cheie care au dat dreptate societății și nu secretarei. Cu toate acestea, Denisa Ionașcu refuză să elibereze autorizația de construcție pe proiect, lucrare de care depind sute de persoane, de la propritarii firmei, societăți colaboratoare și până la simpli angajați.
Oamenii spun că primăria a mai eliberat autorizații pentru alte construcții care au fost deja ridicate în aceeași zonă. Numai lor li se pun piedici.
Acte ignorate
Proprietarii terenului, firma constructoare, a umblat în circa doi ani de zile la toate instituțiile Statului la care au fost trimiși pentru a obține acte lămuritoare vizavi de această situație. Documentele obținute arată negru pe alb că au dreptate, susțin aceștia. Actele au fost repartizate imediat ce au fost obținute către toate Compartimentele abilitate din cadrul Primăriei Iași cu scopul de a li se elibera autorizația de construcție. Cu toate acestea s-au invocat noi și noi motive de blocare. Interesant este faptul că strada Anton Ciolan, că despre porțiunea respectivă de drum este vorba, apare în nomenclatorul stradal al municipiului, aprobat printr-o hotărâre de Consiliu Local. Astfel că nu are cum să fie în proprietate privată dat fiind faptul că hotărârea arată că a fost însușită în urmă cu câțiva ani de către municipalitate.
Primarul Chirica dă dreptate firmei
Mai nou, un alt act care din nou arată că blocajul creat nu are niciun suport real este un act eliberat recent de către conducerea Primăriei Iași. Mihai Chirica răspunde la o adresă primită din partea firmei cum că strada respectivă NU se află în administrarea SCDVV, astfel că nu necesită un acord de trecere (VEZI FOTO 1). Documentul respectiv este semnat și de către alți specialiști din primărie numai secretara generală întârzie cu eliberarea autorizației.
Ludovic Pitiruț, unul dintre colaboratorii implicați în acest proiect a declarat în fața jurnaliștilor că Denisa Ionașcu face un abuz.
„Cauza acestui protest este că se face un mare abuz din partea Denisei Ionașcu – secretarul general a primăriei. Ne chinuim de aproape doi ani să putem lucra, munci. Ea face acest abuz invocând că ne trebui un acord de trecere pe o stradă care spune că nu-i drum public ci privat. Dar acolo este drum public, asta reiese din actele pe care le avem și sunt semnate de domnul primar (Mihai Chirica – n.r.) unde scrie clar că nu avem nevoie de un acrod de trecere. Semnată de primar, de cei de la Stațiune, ea tot o ține pe a ei. Am avut un proces în instanță prin care într-adevăr l-a câștigat dar pe baza unui document fals din 1973, de acum 50 ani (doc. ce arată că acel drum ar aparține SCDVV – n.r.). În 2004 a fost un OUG unde toată lumea a venit și și-a luat proprietățile înapoi. Dânsa (Denisa Ionașcu – n.r.) merge pe baza actului care e de pe timpul răposatului. Ea ne duce înapoi în comunism? Face un mare abuz! Cine o ține în spate cu abuzul ăsta nu știu. Am făcut o groază de cereri să ne primeacă în audiențe că ea spune că nu primește nici un act la birou. Și avem numere de înregistrare unde se arată că este pus de ea. Cum poate spune că nu primește actele noastre? Nu vrem altceva decât să ne lase să muncim. Când vrea ea o ducem să vadă că este un drum public. Nu este al Stațiunii! Au (SCDVV – n.r.) 100 mp, atât. Noi, firma la care muncim, a plătit o extra expertiză. Au venit și oameni din primărie, au măsurat și au descoperit că stațiunea are doar 100 mp din suprafața la care face referire. Nu este în zona noastră ci undeva la Nord, la 200-300 m de noi. Avem acte! Să vină și ea cu acte să îmi arate că acolo nu este drum public. Repet, avem actele toate! Stațiunea spune că nu ne poate elibera nimic că nu au proprietăți în acea locație unde suntem. Tot suntem purtați pe drumuri”, a declarat Ludovic Pitiruț.
Oamenii prezenți au atras atenția că pe parcurs se vor aduna în număr cât mai mare până vor fi lăsați să-și câștige traiul cinstit. Spun că vor intra și în greva foamei, disperați că nu mai au bani cu ce trăi, cu ce să-și întrețină familia.