Proiectul privind reabilitarea și modernizarea Pieței din Vale a Municipiului Pașcani pare a fi un adevărat blestem. După ce primul proiect s-a împotmolit pe masa primarului Marius Pintilie și a firmelor care a câștigat licitația, noul proiect realizat întâmpină probleme de avizare la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Mai precis, aceștia nu au eliberat un aviz necesar parcurgerii următorilor pași pentru scoaterea lui la licitație.
Viceprimarul Cristian Rățoi a declarat într-o conferință de presă susținută la sediul PRO România, deoarece primarul nu-i mai dă voie să participe la conferința din primărie, că se ocupa mai bine de proiect dacă i se dădea voie.
„De acest serviciu de investiții se ocupă domnul primar (Marius Pintilie – n.r.). Din ce am discutat urmează să se primească un aviz de la ISU și după își urmează cursul. O să trebuiască să fie solicitată autorizația de construcție, eliberată, noi indicatori tehnico economici și după care se va intra în Consiliu Local și se va aproba proiectul. Din câte știu proiectul are o valoare de 9 000 000 de lei fără TVA.
Am mai spus-o cu alte ocazii și o mai spun și acum. Am în subordine Serviciul Administrație Piețe. Eu administrez piețele nu pot face altceva. Dacă cumva aș fi răspuns de acest proiect de la Piața Vale atunci mă implicam mai mult. Găseam soluții. Acum este reluat totul de la zero”, a spus viceprimarul Cristian Rățoi.
Amintim că primarul Marius Pintilie a declarat într-o conferință de presă că sunt probleme, din nou, pe proiect, deoarece cei de la ISU au găsit unele inadvertențe în documentații. Le-a numit probleme tehnice. Astfel că a fost înapoiat proiectul pentru remediere.
În tot acest timp piețarii și clienții sunt nevoiți să suporte haosul inuman din zona Vale. „Trebuia să veniți când a fost ploaia de zilele trecute să vedeți ce era aici. Efectiv țineam de tejghea să nu o ia vântul cu acoperiș cu tot. Bătaie de joc! Nu văd eu să fie făcut ceva la piața asta decât dacă vin alții la primărie. Nu știu ce are primarul cu noi”, a spus un agent economic din Piața Vale.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
