Polițiștii pășcăneni beneficiază de o singură autospecială nouă din cele două loturi de mașini ajunse la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași. Aceasta a ajuns deja în posesia agenților de poliție de la rutieră și deja este folosită în operațiuni.
Chiar dacă în trecut au existat probleme majore din cauza mașinilor vechi existente în parcul auto al Poliției Municipiului Pașcani o singură mașină, din cele 25 existente, s-a decis să fie acordată unității municipale. Potrivit reprezentanților IPJ Iași, există varianta să mai fie distribuit un autoturism dintr-un alt lot ce ar urma să ajungă la Iași, însă nimic sigur. Restul autospecialelor au intrat în posesia polițiștilor ieșeni.
Amintim faptul că la începutul acestei luni Inspectoratul de Poliție Județean Iași a primit de la Ministerul Afacerilor Interne două loturi de autospeciale noi. Primul a fost de 6 mașini iar cel de-al doilea de 12. Autospecialele au dotări specifice muncii operative: sisteme acustice şi luminoase de avertizare şi alte dispozitive utile în intervenţii şi sunt colantate după noua grafică.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
