Anul 2020 a fost unul dintre cei mai călduroși trei ani înregistrați vreodată a confirmat joi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), transmite Agerpres. Temperaturile medii înregistrate anul trecut sunt aproape identice cu cele înregistrate în 2019, anul cu cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor meteo.
Temperaturile medii pentru 2020, 2019 şi 2016 sunt aproape identice, potrivit datelor globale compilate de agenţiile de meteorologie europene, britanice, japoneze şi americane.
Astfel, 2020 este raportat ca fiind unul dintre cei mai călduroși ani înregistrați vreodată, în pofida apariţiei fenomenului “La Nina”, caracterizat prin temperaturi neobişnuit de scăzute în regiunile ecuatoriale ale Oceanului Pacific şi asociat cu inundaţii şi episoade de secetă.
Totodată, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a subliniat că toate regiunile au cunoscut fenomene meteorologice extreme fără precedent.
„Ne îndreptăm spre o creştere catastrofală a temperaturii de 3 până la 5 grade Celsius în acest secol”, a avertizat Guterres, îndemnând lumea să facă din protejarea mediului principala prioritate pentru acest secol.