„Nu numai că va fi plimbată şi are rolul de a îmbogăţi solul, ci va avea şi scop educativ”, a precizat Florentina Vasile, coordonatoarea proiectului.
Nu toată lumea privește însă cu ochi buni această investiție.
„Am observat că la Centrul Cultural Alexandru Marghiloman a fost prinsă această cheltuială de 37.000 de euro pentru achiziţionarea unei unui coteţ mobil de creşterea găinilor. Noi la Buzău suntem obişnuiţi cu astfel de cheltuieli pentru că în fiecare an domnul primar a alocat sume de bani foarte mari pentru achiziţii exotice”, a declarat consilierul local Irinel Cîrstea.
Și printre buzoieni părerile sunt împărțite.
„Sună puţin ciudat, dar e un lucru bun. Că de acolo învăţăm. Trebuie să găsim şi lucruri benefice pentru tineri, pentru copii”, a spus o femeie din Buzău.
„Nu ştiu dacă e loc de aşa ceva. Sunt alte priorităţi”, susţin alţi locuitori ai oraşului.
Proiectul face parte din Centrul de educație și hrană sănătoasă de la Casa Grădinarului Buzău, unde elevii învață ce înseamnă agricultura sustenabilă.
Sursa: Obsevatornews.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

