Acasă » Administratie » Pantazi despre Pintilie: „…noi românii avem harul de a justifica că nu se poate”
pmp
www.jurnalulregional.ro

Pantazi despre Pintilie: „…noi românii avem harul de a justifica că nu se poate”

Consilierul local PSD, Dumitru Pantazi și-a exprimat o părere cu privire la blocajul creat la proiectul privind amenajarea Pieței Agroalimentare din Vale. Edilul social democrat spune că o problemă similară a întâmpinat și el când a preluat proiectul Plan Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) ce făcea referire la modernizarea scărilor mari și mici, Esplanada din zona Vale cât și Parc Peștișorul, atunci când a ajuns primar. Însă, spune acesta, nu a așteptat peste doi ani de zile să se rezolve problema. Explicațiile fostului primar a venit după ce actualul primar Marius Pintilie a spus că va aduce justificări în Consiliul Local pentru blocajul creat acolo.

„Eu sunt convins că în momentul când nu se realizează ceva justificări se pot găsi de toate soiurile. O situație aproape similară ca la piață am avut și eu cu fondurile europene când am preluat mandatul (de la administrația PNL în 2012-n.r.). Dacă peste 2 ani nu găseam soluția tehnică la PIDU, când îl mai implementam? Că și acolo erau contracte în diverse faze de implementare. Suma era de 4 000 000 euro. Cei de la ADR au spus că e un proiect ratat, că nu ne vom încadra în acel termen. Dar am reușit să ne încadrăm la timp și am primit și diplomă de realizare la timp a proiectului respectiv”, a transmis Pantazi.

„Repet: de justificat se poate justifica orice, mai ales că noi românii avem harul de a justifica că nu se poate. Gândiți-vă că aveți o sumedenie de proiecte de rezolvat pentru anul 2023 și eu mă îngrozesc câtă muncă și câtă implicare trebuie și asumare pentru a le putea realiza. Dacă un proiect durează doi ani și jumătate (cel de la piața Vale – n.r.) acum avem zeci de proiecte propuse pe Lista de investiții plus investiții în continuare. Mă întreb ce se va face? Peste tot se vor găsi probleme și impedimente. Nu-i suficient să vrei, trebuie să și te implici”, a opinat consilierul local Dumitru Pantazi.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Bugetul Primăriei Pașcani, la nouă luni, între excedent și obligații financiare de plată

Primăria Pașcani avea peste 10,7 milioane de lei disponibili la 30 septembrie. De ce spune ...