Primarul comunei Tătăruși, Costel Iosub, a venit cu o propunere ireproșabilă în ceea ce privește fondul clasei și fondul școlii. Edilul șef a precizat în deschiderea noului an școlar că nu trebuie să se mai organizeze astfel de acțiuni în comună iar părinții ar trebui ca banii respectivi să-i folosească pentru hrana celor mici, rechizite școlare sau echipamente.
”Începând cu noul an școlar propun conducerii școlilor să nu se mai organizeze fondul clasei și fondul școlii la Tătăruși. Vă rog ca acești bani să-i folosiți pentru copii, pentru hrana lor, pentru echipamentul necesar și pentru rechizitele pe care trebuie să le achiziționați. De celelalte ne ocupăm noi, administrația locală. Nu mai este nevoie de bani pentru perdele, nu mai este nevoie bani pentru altele. Vă rog ca acest lucru la Tătăruși să nu se mai întâmple”, a declarat primarul comunei, Costel Iosub.
De menționat faptul că în ultimii ani conducerea Primăriei Tătăruși a investit bani din fonduri guvernamentale, europene dar și locale pentru reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ. Edilul șef este de părere că pentru necesarul unei unități școlare trebuie alocate fonduri de la Primărie și nu din buzunarele părinților.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
