STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » Pășcănenii semnalează deteriorarea siguranței publice și cer intervenția primarului și a Poliției Locale
pmp

Pășcănenii semnalează deteriorarea siguranței publice și cer intervenția primarului și a Poliției Locale

Un locuitor din Pașcani a lansat un apel public, emoționant și plin de îngrijorare, pe rețelele de socializare, adresat Poliției Locale și primarului Marius Pintilie, semnalând o deteriorare alarmantă a siguranței și ordinii publice în oraș. Mesajul, prezentat ca un „apel de conștientizare”, descrie o serie de incidente și situații care afectează sentimentul de siguranță al pășcănenilor.

Ads

Autorul postării relatează o experiență recentă în care o femeie în vârstă a fost agresată și trasă de mână de o femeie de etnie la o trecere de pietoni, sub privirile șocate ale trecătorilor.

Plângerea se extinde la fenomenul cerșetoriei agresive, prezența constantă a unor persoane care agresează cetățenii pe esplanadă sau la terase, și chiar la minori care ar practica furturi din genți în zone aglomerate. De asemenea, sunt semnalate probleme legate de persoanele fără adăpost („boschetari”) care dorm pe bănci, vomită sau urinează în public, precum și de indivizi sub influența alcoolului care provoacă tulburări.

Cetățeanul solicită autorităților locale o prezență sporită a forțelor de ordine și măsuri concrete pentru a „băga frica în ei”, argumentând că locuitorii, în special femeile, vârstnicii și familiile cu copii, nu se mai simt în siguranță să iasă la plimbare.

„Fac un apel către Poliția Locală din Pașcani și către domnul primar! Este doar un mesaj de conștientizare și chiar sper ca pe viitor orașul să devină mai sigur.

Acum 1 oră am trecut cu mașina pe lângă Penny vale și o doamnă în vârstă era agasată de o femeie de etnie care văzând că nu i se dau bani, a prins-o de mână și o trăgea spre ea. Fiind cu bebe nu am putut decât să claxonez foarte tare din mașină, moment în care doamnă a fost prinsă iar de braț de cutăreasca și nu îi mai dădea drumul. Sper că doamnă a ajuns bine acasă și că nu i s-a furat poșeta sau doamne ferește de mai rău.
Ne-am săturat de cerșetori, ne-am săturat să nu putem ieși cu copiii pe esplanadă fără să se țină după noi sau sa ne agaseze la terase diverși.
La covrigărie pe esplanadă stă o femeie tot de etnie cu copiii, oamenii stau la coada și copiii bagă mâna în genți. Dacă vreunul observă așa zisa „mamă” se preface că îi ceartă.
E plin de boschetari care dorm pe bănci, vomită pe stradă, urinează la margine de bloc, e plin de bețivi care sparg sticle și țipă și înjură.
Va rog eu mult ieșiți la plimbare și mai băgați frica în ei, nu e posibil așa ceva!
Domnule primar, vă rog eu mult faceți ceva că nu mai suntem în siguranță, mi-e silă să ies la plimbare de multe ori. Femeile, bătrânii, copiii, familiile, cuplurile nu mai pot ieși liniștiți să se plimbe din cauza acestor specimene needucate!
Scena cu doamna s-a întâmplat la semafoare pe partea cu Penny, poate sunt camere și o puteți identifica în cazul în care vă autosesizați”, se precizează în postarea făcută de un pășcănean sub anonimat. Postarea acestuia a strâns peste 200 de aprecieri, semn că cetățenii sunt de acord cu problemele ridicate.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...