În ciuda criticilor venite de la cetățeni la adresa noii administrații, primarul Marius Pintilie dar mai ales administratorul public Claudiu Bodoașcă se declară mulțumiți de proiectele din municipiu. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de presă de astăzi de la sediul din Ștefan cel Mare.
„Am primit proiectul de la Parcul Riama, urmează ca în perioada următoare să aprobăm indicatorii prin hotărâre de Consiliu Local apoi să dăm drumul la lucrări. Proiectul privind cele cinci terenuri de sport, a fost deblocat (?!) și am dat ordin de reluare a lucrărilor de proiectare. Sperăm ca până la sfârșitul anului să avem contract de lucrări”, spune acesta fără prea multe detalii.
„La sfârșitul lunii vom avea o rectificare bugetară pozitivă în care vom mai acorda finanțări pentru mobilier pentru Școala 3 (Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino – n.r.). Vom face recepția lucrărilor și vom acorda bani școlii să cumpere mobilier. Celelalte lucrări pe fonduri europene sunt în grafic, la palat se lucrează (Palatul Cantacuzino – n.r.), la Creșă și Grădiniță sunt în forță, se lucrează”, mai spune administratorul public.
„Ambulatoriu (proiectul european de la Spitalul Municipal de Urgență – n.r.), cu toate sincopele, am reușit să avem un proiect tehnic cu indicatori aprobați și va fi trimis la ADR după care vom scoate la licitație lucrările”, a conchis Claudiu Bodoașcă.
După spusele conducerii, la Pașcani totul duduie, merge strună ar putea spune unii. Problema este că din toate promisiunile electorale făcute, nimic nu s-a concretizat până acum. Nici măcar nu au fost demarați pași. Un proiect important și mult discutat în campanie de liberali a fost amenajarea bazinului de la Parcul Peștișorul cât și zona aferentă. Probabil, la acest obiectiv, promisiunile sunt încă în grafic. Exemplele privind alte obiective absolut necesare a fi implementate în Pașcani pot continua: amenajare piețe, asfalt, extinderi de rețele gaz, înființări de parcuri sau modernizări de spații de joacă pentru copii, etc. Toate aceste obiective sunt cunoscute de către actuala conducere încă de pe vremea când erau consilieri locali. Rămâne de văzut câte vor fi bifate ca fiind realizate la sfârșitul mandatului, când vor cere din nou votul pășcănenilor.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
