Acasă » ECONOMIC » Pe ce aruncă România un munte de bani, iar apoi îi taxează la sânge pe oameni. Soluțiile economiștilor: „Așa am obține 50 de miliarde”
pmp

Pe ce aruncă România un munte de bani, iar apoi îi taxează la sânge pe oameni. Soluțiile economiștilor: „Așa am obține 50 de miliarde”

România are cel mai mare deficit și cea mai mare inflație din UE, dar și printre cele mai mari taxe pe muncă. Experții consultați de „Adevărul” cred că înainte de a taxa excesiv populația și firmele, statul ar trebui să facă economii, iar o reorganizarea administrativă ar aduce zeci de miliarde la buget.

Ads.

România este de ani de zile țara cu cel mai mare deficit bugetar dintre statele Uniunii Europene, iar în relația cu Comisia Europeană, ne aflăm de mai mult timp în procedura de deficit excesiv. Ca și cum nu ar fi suficient, România e țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. O bună parte a inflației este cauzată, susțin mulți experți, chiar de stat, care astfel își reduce măcar în parte deficitul bugetar, dar de suferit suferă populația și companiile mici și mijlocii. Ca și cum nu ar fi de ajuns că avem cel mai mare deficit bugetar și cea mai mare inflație, avem și unele dintre cele mai mari taxe pe muncă. Astfel, românii lasă statului aproximativ jumătate din ceea ce câștigă, fără a mai pune la socoteală alte taxe pe care le plătesc.

Ne scufundăm încet și sigur

Vestea proastă este, avertizează experții, că statul nu se mulțumește cu aceste taxe și caută să ia și mai mult de la oameni. Taxele și impozitele vor crește în 2025, iar munca ar putea fi taxată și mai crunt. Totul pentru a reduce cu un procent (1%) deficitul bugetar, care a ajuns la nu mai puțin de 8,6% din PIB, în anul recent încheiat.

Experții au încercat să atragă atenția că există și alte soluții, preferabile suprataxării, pentru a aduce bani la buget. Iar cea mai bună ar fi reducerea cheltuielilor statului și încetarea dezmățului bugetar care consumă zeci de miliarde de euro an de an.

Reducerea cheltuielilor s-ar putea face printr-o reorganizare adminstrativă, ceea ce ar echivala cu reducerea cheltuielilor cu câteva procente. „Adevărul” a discutat pe această temă cu doi economiști, profesorul universitar Cristian Păun și analistul Adrian Negrescu, dar și cu analistul politic Cristian Pîrvulescu. Primii doi explică beneficiile unei reorganizări administrative ce ar însemna reducerea numărului localităților și implicit a cheltuilelor, în timă ce Cristian Pîrvulescu se referă la detalii mai degrabă tehnice și arată cum pe ce model ar putea fi făcută această reorganizare.

Continuarea pe Adevărul.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Întâlnire la Lespezi cu proprietarii de terenuri expropriate din cuva barajului

Primăria Comunei Lespezi aduce la cunoștința tuturor cetățenilor că, pe data de 24 februarie 2025, ...