Acasă » EVENIMENT » PENSIILE din luna ianuarie vor fi distribuite cu întârziere. Poșta Română a anunțat data la care ar putea fi primiți banii
pmp

PENSIILE din luna ianuarie vor fi distribuite cu întârziere. Poșta Română a anunțat data la care ar putea fi primiți banii

Pensiile distribuite prin Poșta Română, care ajung în general la domiciliul beneficiarilor în primele zile ale lunii, vor avea unele întârzieri în ianuarie 2025, din cauza zilelor libere legale din perioada sărbătorilor de iarnă și din prima parte a anului.

Directorul General al Poștei Române, Valentin Ștefan, a explicat – la Digi 24 – că întârzierea depinde de momentul în care banii sunt virați către Poștă.

„Dacă banii nu sunt livrați către Poșta Română în primele zile ale anului 2025, atunci nu vom putea să distribuim pensiile și, da, va exista o întârziere de plată”, a precizat el

Anul 2025 aduce mai multe zile libere legale:

  • 1 și 2 ianuarie (Anul Nou);
  • 6 și 7 ianuarie (Boboteaza și Sfântul Ion).

Aceste zile libere înseamnă că prima zi lucrătoare pentru o serie de angajați ai statului va fi 8 ianuarie. Până atunci, instituțiile responsabile nu pot aproba transferurile necesare pentru plata pensiilor.

„Bugetul de stat trebuie calculat și aprobat la sfârșitul anului fiscal, iar livrările de bani necesită planificare și colaborare între instituțiile statului și companiile private, precum băncile de la care cumpărăm banii,” a mai precizat Valentin Ștefan.

Sursa: Gândul.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Sărbătorește așa cum se cuvine de DRAGOBETE. Casa de Cultură din Pașcani găzduiește o nouă ediție

Luni, 24 februarie 2025, începând cu ora 17.00, Casa de Cultură din Pașcani va găzdui ...