Comunicat. Peste 250 de polițiști sunt la serviciu, zilnic, pe perioada minivacanței de 1 mai, pentru siguranța tuturor celor care participă la evenimente, activităţi cultural-artistice sau sportive și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier.
Pe perioada minivacanței de 1 mai, polițiștii s-au organizat astfel încât cei care vor merge pe litoral, în staţiunile montane sau în alte zone de agrement, să fie permanent în siguranță.
Se preconizează creșterea valorilor de trafic la începutul și la sfârșitul minivacanței, întrucât majoritatea oamenilor va profita de aceste zile libere pentru a pleca în zonele de recreere.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere, peste 40 de poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor acționa zilnic pe drumurile publice și vor utiliza aparatele radar pentru a-i descuraja şi sancţiona pe cei care nu respectă regimul legal de viteză.
Structurile de poliţie transporturi vor patrula, zilnic, în trenurile de călători și staţiile de cale ferată.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
