Acasă » EVENIMENT » Petre Daea, strâns cu ușa de fermieri pe tema compensațiilor “derizorii” primite de la UE ca urmare a importurilor ieftine de cereale ucrainene
pmp

Petre Daea, strâns cu ușa de fermieri pe tema compensațiilor “derizorii” primite de la UE ca urmare a importurilor ieftine de cereale ucrainene

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, se află în centrul unui adevărat scandal de la momentul când s-a aflat că fermierii români vor primi mult mai puțini bani decât ar avea nevoie pentru compensații privind pierderile suferite ca urmare a importurilor ieftine de cereale din Ucraina. Motivul este simplu: cel care a negociat suma de 10 milioane de euro, mult mai mică decât cele primite de Polonia și Bulgaria, a fost ministerul de resort, condus de Petre Daea.

„Suma de 10 milioane de euro alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina este derizorie şi am cerut comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, reanalizarea formulei de calcul”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Concret, ţara noastră va primi cea mai mică sumă, de 10 milioane de euro, din totalul compensațiilor acordate de Uniunea Europeană, comparativ cu Polonia, care primeşte 30 de milioane de euro şi Bulgaria, care primeşte 16 milioane de euro.

„Am susţinut la Consiliu, în discuţia cu comisarul european pe agricultură, că suma este mică pentru România. Este o sumă derizorie. Acesta ne-a explicat constrângerile pe care le are, justificând că decizia Comisiei a fost să acorde doar 56 de milioane de euro din rezerva totală de criză de 450 de milioane de euro. O sumă foarte mică pentru nevoile celor şase ţări, dar din care doar trei au primit. Ungaria, Cehia şi Slovacia nu au primit niciun cent. Deocamdată acestea sunt sumele. Însă eu am solicitat să revizuiască formula de calcul şi s-a convenit că se va analiza împreună cu experţii români stabiliţi încă din data de 26 septembrie 2022, în frunte cu Achim Irimescu de la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană”, a precizat Petre Daea.

Oficialul MADR susţine că aceasta a fost propunerea discutată luni, 20 martie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, propunere care va fi înaintată celor 27 de state membre pentru aprobare în cadrul unei reuniuni tehnice din 30 martie 2023.

„Teoretic nu este bătută în cuie. Este propunerea lor, e posibil să o revizuiască, dar e posibil să nu o facă. Eu am transmis că nu suntem de acord şi am cerut această revizuire, iar comisarul a aprobat. Sper ca, începând de astăzi şi în zilele următoare, să se lucreze la analiza obiectivă. Decizia finală se va lua până pe 30 martie, dar indiferent de suma care va veni de la Comisie, statul membru are posibilitatea, prin fondurile proprii, să aloce pe acest mecanism de sprijin o sumă echivalentă cu cea primită. Deci, dacă primim 10 milioane de euro mai putem da încă 10 milioane de euro de la bugetul de stat„, a adăugat şeful MADR.

Continuare pe Wall-stret.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

O tânără de 18 ani, agresată într-un apartament închiriat în regim hotelier. Doi bărbați au fost arestați

Doi bărbați, arestați preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi agresat o tânără ...