STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Ploi torențiale, vânt și grindină în 15 județe. ANM a emis Cod galben. HARTĂ
pmp

Ploi torențiale, vânt și grindină în 15 județe. ANM a emis Cod galben. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe raza a 15 judeţe, în cursul acestei zile.

Ads

Potrivit meteorologilor, până la ora 23:00, în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-vestul Moldovei şi local la munte vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50 – 70 km/h) şi izolat grindină.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 litri/mp şi pe arii restrânse de peste 30 – 35 litri/mp.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Suceava, Mureş, Neamţ, Harghita, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov şi Covasna. Pe de altă parte, în Bucureşti, marţi, vremea va fi călduroasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 33 de grade Celsius. Sursa: Agerpres

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...