În fiecare an, pe 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii este prilej de sărbătoare și recunoștință pentru femeile din întreaga lume. La fel ca în anii precedenți, politicienii locali din România au marcat această zi prin diverse gesturi simbolice. Asta mai ales că în acest an este an electoral.
Partidul Social Democrat (PSD), cu Dumitru Pantazi la conducere, împreună cu colegi din partid, au împărțit trandafiri roșii în zonele centrale ale municipiului și pe Esplanadă. Cum trandafirul roșu este simbolul organizației lor s-a pliat cu un omagiu adus femeilor în această zi specială.
Sorin Olariu, consilier local al municipiului Pașcani a oferit garoafe doamnelor și domnișoarelor din oraș. Acesta le-a transmis mesaje specifice perioadei care reflectau rolul important al femeilor în societate.
Și PRO România Pașcani s-a implicat activ în celebrarea acestui eveniment: au împărţit mărţişoare şi flori doamnelor şi domnişoarelor prezente pe stradă. În plus, fiecare cadou era acompaniat de o felicitare semnată de viceprimarul Cristian Ratoi.
De asemenea, Organizaţia Partidului Naţional Liberal (PNL) Paşcani condusă de primarul Marius Pintilie s-a implicat activ în distribuirea lalelelor galbene încă de la primele ore ale dimineţii.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani




