STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Iasi » Povestea ţiganilor care au furat două genţi burduşite cu bani. Lovituri în serie în tot judeţul
pmp

Povestea ţiganilor care au furat două genţi burduşite cu bani. Lovituri în serie în tot judeţul

Una era cu 44.000 de euro, iar cealaltă avea 110.000 de lei. Grupul celor şase hoţi escrocase doi bătrâni din Moţca. Bandiţii schimbau des maşinile. Sunt suspecţi în zeci de furturi. Căpetenia hoţilor a ascuns numai pentru el 44.000 de euro. Deşi a fost capturat de poliţie, nu a spus încă unde sunt banii

 

Şase ţigani din Moţca, care dăduseră lovitura vieţii lor în materie de escrocherii, au fost prinşi zilele trecute de către poliţiştii ieşeni, după o anchetă “maraton”. Săptămâna trecută, cei şase au reuşit să fure din casa unor pensionari , de 90 şi 85 de ani, din comuna Alexandru Ioan Cuza, o geantă cu 44.000 de euro şi 110.000 lei. Anchetatorii cred că ţiganii ar putea fi autorii a zeci de escrocherii în dosare rămase, până zilele acestea, cu autori neidentificaţi. Capul reţelei este Ovidiu Nunucă, poreclit „Stângă“ de către „conaţionalii“ din Moţca. Acesta şi cu alţii din grup sunt suspecţi în zeci de furturi, realizate în mediul rural, în mai multe judeţe: Iaşi, Suceava, Vaslui, Botoşani, Neamţ. Ei schimbau săptămânal maşinile cu care se deplasau prin localităţile rurale, în căutare de vârstnici cu bani puşi deoparte. Dacă pensionarii abordaţi aveau bani, însă nu reuşeau să îi fure ziua, se în­torceau şi intrau în casele oamenilor pe timpul nopţii. Metoda „brevetată“ de ei este simplă: întrebau oamenii din sate dacă ştiu pe cineva care vinde cartofi, vin, fasole, sau ouă. Apoi mergeau la persoanele respective şi le băteau la poartă: unul dintre ţigani ţinea de vorbă gazda la poartă, iar ceilalţi intrau în casă prin spate şi cotrobăiau.

Ca să vă faceţi o idee despre cei şase indivizi, liderul grupării, Ovidiu Nunucă, a fost eliberat din arestul preventiv Vaslui în luna decembrie 2017, unde fusese reţinut pentru două infracţiuni de furt calificat. De asemenea, acesta fusese eliberat condiţionat din Penitenciarul Iaşi, în iulie 2016, unde a executat numai o parte din pedeapsa de trei ani şi cinci luni de închisoare pentru infracţiunea de furt. De asemenea, în 2011, acesta a executat o parte din condamnarea de un an, de către o instanţă din Moineşti. Anul următor, Judecătoria Roman l-a condamnat pe Nunucă la trei ani de închisoare pentru furt calificat: în aprilie 2011 a reuşit să înşele o pensionară de suma de 5.400 lei. De asemenea, cercetaţi pentru furturi şi escrocherii sunt şi ceilalţi membrii ai găştii, care au reuşit zilele trecute să fure cei 44.000 de euro şi 110.000 lei de la vârstnicii din comuna Al. Ioan Cuza. Aceştia sunt Claudiu Nunucă, zis şi „Gă­situ“, Neculai Măgureanu, zis şi „Badea“, Cristian Petrea, care a fost prins zilele trecute la Vama Borş când voia să „şteargă“ din ţară, Ionuţ Bostan, şi Mihai Stoica. Acesta încă nu a fost prins de către poliţişti şi este căutat intens prin Moţca, unde anchetatorii bănuiesc că se ascunde. O parte dintre aceştia au fost prinşi într-o localitate din Suceava, într-un Audi A6. „Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, împreună cu cei de la Poliţia Municipiului Paşcani, au identificat şi adus la cercetări cinci bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie ca­lificată. Patru dintre aceştia au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Bărbaţii, cu vârste între 22 şi 37 de ani, au fost depistaţi într-un autoturism, pe raza judeţului Suceava“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi.

 

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...