Prima ședință ordinară de Consiliu Local Mircești din noul an a început, ca de obicei, cu scandal între consilierii locali din opoziție și aleșii aflați la putere, în frunte cu primarul Leon Bălteanu. Ședința, convocată de edil în cursul zilei de ieri pentru ora 16:00, a avut pe ordinea de zi 11 proiecte de hotărâre, la care s-a adăugat și punctul „Diverse”.
Ads
Aproape toate proiectele inițiate de primar, prezentate drept necesare pentru dezvoltarea localității, au fost blocate de votul majorității formate din consilieri PNL, AUR și un fost consilier PSD, care în prezent pare să voteze constant alături de grupul AUR.
Acuzații, atacuri și jigniri în plen
Pe lângă disputele legate de oportunitatea proiectelor și acuzațiile privind cheltuirea banilor publici, ședința a degenerat rapid în atacuri la persoană. De această dată, jignirile nu au venit doar din partea aleșilor locali, ci și din partea unui cetățean prezent la ședință, care i-a atacat verbal atât pe secretarul general al comunei, cât și pe primar.
Astfel de episoade nu sunt o noutate pentru Mircești. Ședințele Consiliului Local se desfășoară frecvent într-un climat tensionat, cu injurii, denigrări și acuzații reciproce, în detrimentul dezbaterilor pe fondul proiectelor.
Investiții blocate și proiecte pierdute
Din cauza lipsei unei majorități clare în Consiliul Local, inițiativele primarului sunt adesea blocate la vot, iar comuna Mircești a pierdut, în ultimii ani, proiecte cu finanțare europeană și guvernamentală.
Puterea legislativă este împărțită egal între tabere, iar acest echilibru fragil duce la blocaje administrative constante, cu efect direct asupra cetățenilor. Ambele părți se acuză reciproc de ilegalități, însă cei care suportă consecințele sunt locuitorii comunei, privați de investiții esențiale.
Ședința poate fi urmărită integral în materialul video de mai jos.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani


