Comunicat.
Încă trei loturi de teren au fost oferite familiilor tinere din Municipiul Pașcani. Familiile din Pașcani au semnat contractul de atribuire a loturilor de pământ a câte 300 mp, oferit gratuit de administrația locală. Membrii comisiei de atribuire au mers pe teren pentru a se întâlni cu beneficiarii și a fi semnate o parte din acte urmând ca aceștia să vină la sediul administrației locale pentru finalizarea documentației.
Este vorba despre familiile B. D. și C. C., care au solicitat loc de casă pe strada Morilor din cartierul Vatra și familia S. A. P. G. care a ales să-și construiască locuința pe strada Dealul Spirii din Lunca Pașcani.
Beneficiarii au termen ca într-un an să obțină toate avizele și autorizațiile și chiar să demareze lucrările de construcție a locuinței.
Mai sunt 27 de loturi de pământ disponibile, 14 pe strada Morilor și 13 în suburbia Gâștești. Doritorii se pot adresa administrației locale prin depunerea dosarului cu actele necesare și cerere. Aceștia trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. O altă condiție este cea că nu trebuie să nu aibă sau să nu fi avut în proprietate un alt teren sau o locuinţă.
Din comisie fac parte viceprimarul Gabriela Nedelcu –președinte, consilierii locali Ioan Danu și Ciprian Pintilie, dar și Bogdan Lungu și Gheorghe Chiperi Coteț de la Compartimentul Patrimoniu și Contracte din cadrul Primăriei Pașcani.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
