STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » Primăria Pașcani a atribuit prin cumpărare directă un contract de aproape 190.000 de lei unei firme din Iași
pmp

Primăria Pașcani a atribuit prin cumpărare directă un contract de aproape 190.000 de lei unei firme din Iași

Primăria Pașcani cheltuie aproape 190.000 de lei pentru asfalt. Contract atribuit prin cumpărare directă

Ads

Primăria Municipiului Pașcani a atribuit prin cumpărare directă un contract în valoare de 188.850 de lei pentru achiziția de materiale necesare reparațiilor străzilor cu îmbrăcăminți asfaltice degradate.

Potrivit informațiilor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura a fost înregistrată la data de 2 iunie 2026, iar beneficiarul contractului este Daroconstruct SRL, companie cu sediul în municipiul Iași.

Conform documentației, materialele urmează să fie utilizate pentru lucrările de reparații programate pe străzile municipiului Pașcani, intervențiile urmând să fie executate cu echipele specializate din cadrul Serviciului Gospodărie Comunală.

Administrația locală intenționează să achiziționeze mixturi asfaltice pentru îmbrăcăminți bituminoase cilindrate la cald, precum și emulsie de bitum cationică necesară amorsării stratului suport.

Contract atribuit fără licitație

Potrivit specificațiilor tehnice, contractul prevede furnizarea de cantități precum 290 de tone de mixtură asfaltică tip BA 8 și 2 tone de emulsie bituminoasă cationică pentru amorsarea stratului suport.

Materialele vor fi folosite pentru remedierea și întreținerea unor sectoare de drum afectate de degradări apărute în urma traficului și a condițiilor meteorologice.

Achiziția a fost realizată prin procedura de cumpărare directă, mecanism prevăzut de legislația în vigoare pentru contractele care se încadrează în anumite limite valorice. Valoarea totală a contractului este de 188.850 de lei, echivalentul a aproximativ 37.274 de euro.

Rămâne de văzut care sunt străzile incluse în programul de reparații și în ce perioadă vor fi utilizate materialele achiziționate de administrația locală.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...