În doi ani de activitate a noii conduceri din cadrul Primăriei Pașcani, lucrătorii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) – Comisariatul județean Iași au aplicat amenzi în valoare totală de 110.000 lei cât și două avertismente.
Astfel, potrivit acestora, în urma sesizărilor făcute de consilierul local PMP, Sorin Olariu, GNM s-a deplasat la Pașcani și au constatat o serie de nereguli comise atât pe partea de gestionare a deșeurilor menajere cât și pe partea de administrare a spațiilor verzi.
Ca urmare, anul trecut, cei de la mediu au sancționat administrația pășcăneană cu o sumă simbolică comparativ cu amenzile date în anul 2022. 5000 de lei a fost acordată pentru „nedepunere la termen a declarațiilor privind obligațiile la Fondul de mediu”, fiind maximul prevăzut de Lege pentru persoanele juridice.
În anul 2022, Garda Națională de Mediu a aplicat trei sancțiuni Primăriei Pașcani, două amenzi în valoare totală de 65.000 lei pentru gestionarea deficitară a deșeurilor, plus o sancțiune de 40.000 lei pentru încălcarea obligațiilor referitoare la spațiile verzi.
Consilierul local Sorin Olariu a mai formulat o sesizare cu privire la nerespectarea legislației atunci când cei de la Primăria Pașcani au intervenit în centrul municipiului, pe strada Ștefan cel Mare, la toaletarea arborilor.
În urma unui control efectuat la fața locului, inspectorii au constatat că sesizarea se confirmă parțial. În sensul că intervențiile la copacii de pe strada Ștefan cel Mare s-a făcut conform unui regulament stabilit prin Consiliu Local în anul 2014. Însă, spun cei de la mediu, nu a fost respectată perioada de intervenție, respectiv iarnă-vară, toaletarea făcându-se în plină vară. De această dată Primăria Pașcani a primit doar un avertisment și i s-a pus în vedere să efectueze tratamente specifice arborilor curățați.
Precizăm faptul că amenzile au fost contestate în instanță de către actuala conducere administrativă, urmând ca judecătorii să decidă dacă acestea sunt sau nu aplicate conform legii.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
