Tinerii pășcăneni sunt invitați de către reprezentanții Primăriei Pașcani să depună acte pentru a primi teren gratuit în vederea construirii unei locuințe. Este vorba despre Legea 15 din anul 2003. În paralel cu aceasta, șefii administrației locale pun la dispoziție teren pe strada Morilor, o zonă mlăștinoasă și fără toate utilitățile, dar și în suburbia Gâștești.
„La sediul administrației locale se primesc dosare cu actele solicitate (vezi foto) pentru obținerea de teren, 300 mp, în baza legii 15/2003 privind construirea unei locuințe. Loturile de pământ sunt disponibile 15 pe strada Morilor și 13 în suburbia Gâștești.
Principalele condiții sunt:
– cetățenii să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.
– solicitanții să nu aibă sau să nu fi avut în proprietate un alt teren sau o locuinţă.
Comisia se va întruni la o dată ce va fi stabilită în următoarea perioadă pentru a analiza dosarele depuse.
Din comisie fac parte viceprimarul Gabriela Nedelcu –președinte, consilierii locali Ioan Danu și Ciprian Pintilie, Bogdan Lungu și Gheorghe Chiperi Coteț de la Compartimentul Patrimoniu și Contracte din cadrul Primăriei Pașcani”, precizează cei din cadrul Biroului presă din Primăria Pașcani.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
