Primarii din oraşele mici acuză Guvernul de subfinanţarea cronică a investiţiilor locale. Potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia Oraşelor, primarii reclamă că au de primit peste 200 de milioane de euro pentru finalizarea proiectelor finanţate din fonduri europene.
Nemulțumirile primarilor adresate Guvernului
”Peste 200 de milioane de euro au de primit oraşele mici din România pentru a putea finaliza la timp proiectele finanţate din Programul Operaţional Regional 2014–2020. În cazul în care aceşti bani nu se primesc până la finalul anului în curs, zeci de şantiere din întreaga ţară riscă să fie abandonate, deşi autorităţile locale şi-au îndeplinit sarcinile contractuale”, se arată, joi, într-un comunicat de presă transmis de Asociaţia Oraşelor din România.
Dacă nu sunt efectuate plăţile solicitate de către Asociaţia Oraşelor la rectificarea bugetară, mulţi dintre primari de oraşe mici şi mijlocii riscă să nu poată închide proiectele a căror finanţare a fost asigurată din POR 2014–2020 la sfârşitul acestui an, mai precizează Asociația Orașelor.
”Avem situaţii în care diferite UAT-uri au cereri ce aşteaptă să fie decontate de peste 5 luni,” a precizat Adrian Teban, preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România, primar al oraşului Cugir, judeţul Alba.
Primarii oraşelor mici reclamă că localităţile mic-urbane de până la 50.000 locuitori au suferit de o subfinanţare cronică a investiţiilor locale.
”În perioada 2014–2020, micile oraşe au depus peste 600 de proiecte finanţate din Programul Operaţional Regional, cu o valoare totală de 1,3 miliarde euro. Banii aceştia au mers către dezvoltarea de reţele de transport local, renovarea monumentelor, anveloparea clădirilor rezidenţiale şi clădiri publice, dotarea spitalelor şi a şcolilor, oferind condiţii mai bune cetăţenilor din aceste localităţi”, se mai arată în comunicatul de presă.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
