Primăria Municipiului Pașcani anunță că la finalul lunii ianuarie vor avea loc probe ale sistemului centralizat de alarmare publică. Autoritățile îi roagă pe cetățeni să nu intre în panică și explică semnificația fiecărui semnal acustic.
Ads
Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că, în perioada 29–30 ianuarie 2026, vor avea loc probe ale sistemului centralizat de alarmare publică de pe raza municipiului.
Anunțul a fost transmis de Compartimentul Management Situații de Urgență, în baza Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă și a Ordinului MAI nr. 1259/2006, care reglementează organizarea activităților de înștiințare, avertizare și alarmare a populației în situații de urgență.
Ce semnale vor fi auzite și ce înseamnă ele
Potrivit documentului oficial, în timpul testelor vor fi transmise următoarele semnale acustice:
Prealarmă aeriană
– 3 sunete a câte 32 secunde, cu pauză de 12 secunde
Semnifică avertizarea populației privind posibilitatea producerii unui atac aerian
Alarmă aeriană
– 15 sunete a câte 4 secunde, cu pauză de 4 secunde
Semnifică apariția pericolului imediat
Alarmă la dezastre
– 5 sunete a câte 16 secunde, cu pauză de 10 secunde
Avertizare privind dezastre naturale, tehnologice sau biologice
Încetarea alarmei
– un sunet continuu, timp de 2 minute
Anunță încetarea pericolului și reluarea activităților normale
Recomandare importantă pentru populație
Autoritățile fac apel la calm și îi roagă pe cetățeni să nu intre în panică, întrucât este vorba exclusiv despre teste tehnice ale sistemului de alarmare. De asemenea, populația este îndemnată să-și informeze membrii familiei, vecinii și colegii de serviciu despre desfășurarea acestor probe.
Astfel de exerciții sunt necesare pentru verificarea funcționării sirenelor și pentru pregătirea populației în cazul unor situații reale de urgență.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

