STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » Probleme de legalitate în regulamentul de organizare și funcționare a primarului pășcănean. Viceprimarul Rățoi a spus că peste 30 de legi sunt abrogate la proiect
pmp

Probleme de legalitate în regulamentul de organizare și funcționare a primarului pășcănean. Viceprimarul Rățoi a spus că peste 30 de legi sunt abrogate la proiect

Prima ședință ordinară de Consiliu Local Municipal Pașcani pe anul 2024, ce a avut loc  astăzi, a debutat cu probleme de legalitate.

Mai precis, proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare (ROF) pentru aparatul de specialitate al primarului a fost plin de nereguli. Cu toate acestea, el a fost supus la inițiativa primarului Marius Pintilie spre aprobare. Este pentru a doua oară când proiectul a fost respins pentru faptul că nu respectă cadrul legal.

Un astfel de aspect semnalează deficiențe serioase în procesele interne ale municipalității și ridică întrebarea capacității instituțiilor locale în abordarea corectă și la timp a modificărilor legislative.

Problemele au fost scoase în evidență de către viceprimarul municipiului, Cristian Rățoi. Edilul PRO România a spus că în luna decembrie, atunci când a fost supus spre dezbatere acest proiect, a adus la cunoștința celor de la Compartimentul Juridic că sunt probleme de legalitate. Tot acesta a cerut să fie supus spre o analiză amplă dacă se revine cu proiectul în plen. Rățoi spune că sunt 35 de legi abrogate la care hotărârea respectivă face referire. Altfel spus, s-a dat copy-paste pe proiect fără ca cei de la juridic sau cei care și-au dat semnătura din primărie să analizeze aceste aspecte. Această recurență indică o lipsă sistemică în procesele interne care ar trebui să asigure respectarea cadrului legal.

„Am atras atenția că sunt legi din proiect care sunt abrogate. Am spus că trebuie să-l analizăm apoi să-l aprobăm. Am rugat să se ia legătura cu consilierul meu juridic pentru a îndrepta aceste probleme pe proiect dar nu s-a vrut. Din cele 35 de legi abrogate câte am identificat inițial au mai fost rezolvate din ele dar văd că 15 legi la fel abrogate încă se regăsesc în proiect. Nu putem funcționa după niște legi anulate. Eu rog să existe mai multă seriozitate și să se analizeze mai bine documentele”, a spus viceprimarul Cristian Rățoi la discutarea proiectului.

Discuțiile pe această temă au continuat și între ceilalți consilieri locali din opoziție. Aceștia din urmă au cerut să se retragă proiectul pentru a fi refăcut.

Secretarul general al ședinței, cea care se ocupă de legalitatea pe proiect, a dat dreptate viceprimarului și a spus că într-adevăr sunt greșeli mari. Însă, spune Irina Jitaru, vina nu-i aparține ei ci celor care și-a dat semnătura pe proiect. În cele din urmă proiectul nu a fost votat nici de către consilierii primarului Marius Pintilie.

Consilierii Sorin Olariu și Leonard Ursu cred că astfel de bălăcăreli între viceprimar și primar ar trebui să aibă loc intern și nu în plenurile ședințelor de Consiliu. Tot cei doi sunt de părere că juristul care s-a ocupat de acest proiect trebuie tras la răspundere.

Edilul șef a spus că proiectul vine ca o actualizare în urma unui control făcut de Curtea de Conturi și care a impus acest lucru. El nu ar mai fi fost actualizat legislațiilor din anul 2015.

„Eu ca primar nu pot să verific fiecare lege. De aceea sunt compartimente care se ocupă de acest lucru. Sunt și niște rapoarte de specialitate din primărie pentru care răspund niște persoane”, a spus printre altele și primarul. Cert este că s-a aruncat vina pe alții însă problemele au rămas. Proiectul, așadar, nu a fost votat din cauza problemelor de legalitate. Primarul a spus că va reveni cu el într-o viitoare ședință de Consiliu Local.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...