Acasă » REGIONAL » Iasi » PSD Iași nu reușește să stabilească cine vor fi candidații pe locurile eligibile la alegeri. Iată cine au rămas în cursă
pmp

PSD Iași nu reușește să stabilească cine vor fi candidații pe locurile eligibile la alegeri. Iată cine au rămas în cursă

Partidul Social Democrat organizația Iași a emis un comunicat de presă în care precizează care sunt membrii organizației stabiliți pentru alegerile parlamentare. Însă, aceștia nu au reușit nici acum să stabilească cine anume vor ocupa locurile eligibile. Practic, s-a făcut o triere a celor care și-au depus dosarul de candidat. În cursă au rămas din zona pașcaniului Dragoș Ionescu – coordonatorul organizației PSD Pașcani și primarul comunei Tătăruși – Costel Iosub. A dispărut Bogdan Alexa, cel care se vrea deputat de ani buni și consilierul local Ciprian Pintilie. Speranțele ca unul din cei doi rămași să ocupe locuri eligible pe listele partidului sunt foarte mici.

Surse din PSD au transmis că Iașul va ocupa cel mai probabil toate locurile. O decizie finală urmează a fi luată săptămâna viitoare. Iată comunicatul celor de la PSD Iași:

Ads.

  • Social-democrații ieșeni au stabilit candidații pentru alegerile parlamentare

În cadrul Consiliului Politic Județean (CPJ), întrunit astăzi, social-democrații au stabilit candidații care se vor regăsi pe listele PSD Iași pentru alegerile parlamentare organizate în data de 1 decembrie 2024.

Aceștia sunt, în ordine alfabetică:

Prenume și numeProfesieFuncție politică/administrativă
Bogdan Radu BALANIȘCUinginerSecretar de stat ministerul mediului, apelor și pădurilor
Florin Adrian BOCAeconomistCoordonator departament PSD Diaspora pentru județul Iași
Dan CAȘCAVALprofesor universitarRectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, Iași
Iulian CHIRILĂeconomistPrimarul comunei Țigănași
Vasile CÎTEAeconomistDeputat în Parlamentul României și Președintele Federației Române de Box
Bogdan Petru COJOCARUinformaticianPreședintele PSD Iași
Bogdan CRUCIANUjuristantreprenor, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Iași și președinte TSD Iași
Aurelia Genoveva FARCAȘprofesorColegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași
Costică FLOREAinginer mecanicDirector Oficiul Județean de Poștă și Curierat Iași
Dragoș IONESCUinginer proiectare și infrastructură construcțiiPreședinte interimar PSD Pașcani
Costel IOSUBeconomistPrimarul comunei Tătăruși
Mihaela IVANCIAinginerConf. univ. dr. Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare din cadrul Universității de Științele Vieții (USV) „Ion Ionescu de la Brad”, Iași
Dorin LUCAinginerprof. univ. dr. Facultatea de Științe și Ingineria Materialelor, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iași
Silviu MACOVEIjuristDeputat în Parlamentul României
Roxana Magdalena NECULAsociologPreşedinte Sucursala Teritorială a Colegiului Național al Asistenților Sociali (CNASR) Iași și cadru univ. dr. asociat Univ. „Al.I.Cuza”, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Cristian STANCIUom de afaceriLider de grup al consilierilor județeni social-democrați
Maricel POPAom de afaceriSenator în Parlamentul României
Florin RAȘCUteologConsilier municipal în cadrul Consiliului Local Iași și administrator LDR Invest
Adina ROMANESCUprofesorDirectorul Colegiului Național de Informatică „Gr. Mosil”, Iași
Vasile TOMAeconomistDeputat în Parlamentul României
Lorin URCACIUCinginerConsilier județean, director administrativ Ropharma

 

Am mai făcut un pas democratic și statutar în procedura de selecție a candidaților pentru alegerile parlamentare. Îmi doresc ca toți colegii care se regăsesc în structurile de conducere ale organizației noastre să fie consultați și să își exprime opțiunile. Numai așa vom reuși să devenim mai puternici, mai uniți și mai performanți.

Sunt încrezător că echipa desemnată să candideze la alegerile parlamentare va câștiga încrederea ieșenilor. Propunem oameni competenți, profesioniși în domeniile care activează și care sunt hotărâți să reprezinte Iașul, cu adevărat, la cel mai înalt nivel, în Parlamentul României” a declarat Bogdan COJOCARU, președintele PSD Iași.

Departamentul de comunicare al PSD Iași

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

A trecut de Camera Deputaților o lege cu mare impact pentru toți șoferii din România: Modificare la modul de plată al Rovinietei

În Camera Deputaților a fost adoptat, cu unanimitate de voturi, proiectul privind posibilitatea șoferilor de a plăti rovinieta ...