STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » PSD Pașcani lansează „audiențe în mișcare” în autobuzele orașului
pmp

PSD Pașcani lansează „audiențe în mișcare” în autobuzele orașului

Echipa PSD Pașcani anunță un program inedit de audiențe pentru luna octombrie: întâlniri directe cu cetățenii chiar în mijloacele de transport public.

Ads

În perioada 3 – 5 octombrie, reprezentanții organizației locale – președintele, un consilier județean și consilierii locali – vor fi prezenți în autobuzele care deservesc cartierele Boșteni și Sodomeni, pentru a discuta cu locuitorii orașului.

Potrivit social-democraților, inițiativa are ca scop o comunicare transparentă și eficientă cu pașcănenii și vizează identificarea problemelor și propunerilor comunității. Toate sesizările primite vor fi analizate și transmise instituțiilor competente.

Transportul public din municipiu este gestionat de CLP Ecoserv SRL, societate aflată în subordinea Consiliului Local Pașcani.

„Ne dorim să fim cât mai aproape de oameni, acolo unde își desfășoară viața de zi cu zi. Ne vedem în autobuze!”, transmit reprezentanții PSD Pașcani.

Echipa PSD Pașcani – Audiențe în mișcare, luna octombrie

Echipa PSD Pașcani anunță calendarul programului de audiențe pentru luna octombrie, desfășurat într-un format inedit:
direct în mijloacele de transport în comun!

Cetățenii care doresc să discute cu reprezentanții organizației – președintele, consilierul județean și consilierii locali – sunt invitați să ne întâlnească în autobuzele care deservesc cartierele orașului.

Perioada 3 – 5 octombrie ne va găsi în mijlocul locuitorilor din zonele Boșteni și Sodomeni, care utilizează transportul public local.

Transportul public este un serviciu coordonat de CLP Ecoserv SRL, societate aflată în subordinea Consiliului Local Pașcani, iar această inițiativă reflectă dorința noastră de a susține o comunicare directă, transparentă și eficientă cu cetățenii.

✅ Toate problemele și sugestiile primite vor fi analizate și direcționate către instituțiile competente, în funcție de responsabilitățile noastre.

Ne vedem în mijloacele de transport public!”, se arată pe pagina de Facebook a PSD Pașcani.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...