Acasă » REGIONAL » Iasi » Război total între o inspectoare de Poliţie şi comandanţii ei, din cauza unor vorbe
pmp

Război total între o inspectoare de Poliţie şi comandanţii ei, din cauza unor vorbe

Angajata inspectoratului, cu grad echivalent de ofiţer, a câştigat prima bătălie în instanţă, după ce a fost acuzată că a lipsit de la serviciu, dar şi că ar fi vorbit necorespunzător cu şeful direct.

O poliţistă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi se luptă în instanţă pentru a scăpa de o sancţiune primită în urmă cu mai bine de un an. Mădălina Hapău a dat în judecată instituţia la care lucrează după ce a primit o atenţionare, ea având de partea sa inclusiv Sindicatul Poliţiştilor Europeni „Europol“ Iaşi.

În primă instanţă, la Tribunal, poliţista a avut câştig de cauză, judecătorii anulând actul prin care a fost sancţionată. Magistraţii au considerat că nu sunt probe care să o incrimineze pe poliţistă. Zilele trecute, însă, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Iaşi, unde urmează a se pronunţa decizia definitivă. Potrivit motivării primei instanţe, Mădălina Hapău este inspector principal de poliţie la Secţia I de Poliţie. Ea a fost sancţionată în data de 22 iunie, pentru presupuse fapte ce ar fi fost comise cu trei luni în urmă. Astfel, reprezentanţii IPJ au arătat că po­liţista ar fi lipsit nemotivat de la muncă în data de 14 martie 2017, între orele 11.47 şi 13.30, iar la revenirea la serviciu ar fi avut un „comportament necorespunzător“ faţă de şeful Secţiei 1 Poliţie.

Acuzaţiile aduse poliţistei au fost respinse în instanţă de judecători. „Deşi s-a reproşat reclamantei absenţa nemotivată de la serviciu, din adresa xxxxxx/7.12.2017 rezultă că aceasta nu figurează cu absenţe nemotivate în luna martie 2017 şi nici specific pentru ziua de 14.03.2017, reţinută ca zi în care ar fi lipsit într-un anumit interval orar. În ceea ce priveşte comportamentul necorespunzător ce l-ar fi afişat reclamanta faţă de şeful secţiei, instanţa constată că pârâta nu a adus un minim de probe pentru dovedirea afirmaţiilor prezentate“, au stabilit judecătorii primei instan­ţe. Până ieri nu fusese stabilită încă data la care urmează a se relua judecarea recursului.

 

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

VIDEO | Diana Șoșoacă îl amenință pe primarul pășcănean Pintilie cu dosar penal

„Să vezi ce dosar penal îți fac eu Pintilie de n-o să te mai saturi ...