La data de 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tg. Frumos și Secției nr. 7 Poliție Rurală Tg Frumos au acționat pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, prevenirea infracțiunilor comise cu violență în zona barurilor și discotecilor şi pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Au fost controlate sase unități comerciale, 26 de autovehicule și au fost legitimate 65 de persoane.
Au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 6.100 de lei, dintre care 13 conform O.U.G. nr. 195/2002, 4 conform Legii nr. 61/1991 și restul conform altor acte normative.
A fost constatată o infracțiune în flagrant și reținut un permis de conducere.
La data de 12 mai a.c., a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 1.000 lei, un bărbat, de 31 ani, din orașul Tg. Frumos care a provocat scandal pe drumul public.
A fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei, un bărbat, de 27 ani, din comuna Oțeleni, care a provocat scandal pe drumul public.
La aceeași dată, a fost depistată o femeie, de 50 ani, din orașul Tg Frumos, care ar fi oferit spre vânzare țigarete susceptibile a proveni din contrabandă. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 270, alin. 3, din Legea nr. 86/2006, iar țigaretele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani