STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » Realizarea unui proiect esențial pentru Moțca: Extinderea rețelei de canalizare
pmp

Realizarea unui proiect esențial pentru Moțca: Extinderea rețelei de canalizare

Primarul comunei Moțca, Constantin Serioja Hobincă aduce la cunoștința cetățenilor o noutate care marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii locale. În data de 22 ianuarie 2024, proiectul intitulat „Extinderea rețelei de canalizare în comuna Moțca”, județul Iași, a fost inclus în lista intermediară a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 1.

Proiectul se poziţionează la numărul curent 64 și a fost evaluat cu un total impresionant de 80 de puncte, reflectând nu numai relevanţa acestuia dar și îndeplinirea criteriilor stricte impuse pentru finanţare. Această vestea bună vine să întâmpine nevoile comunităţii pentru servicii moderne şi eficiente.

Valoarea total estimată a proiectului se ridică la suma semnificativă de 8.030.108 lei fără TVA. Aceasta presupune construirea a nu mai puţin de 7474 metri lineari noi de canalizare, reprezentând o schimbare profund pozitivă pentru condițiile sanitare și calitatea vieţii locuitorilor din Moţca.

„Ne aflăm acum într-un moment crucial şi plin de speranță – anticipăm convocarea pentru semnarea contractului de finanțare care va pecetlui angajamentul nostru față de comună și va asigura începutul lucrărilor pe teren.

Mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat să ajungem în acest stadiu. Scuze tuturor pentru că derularea proiectelor e anevoioasa în general, în țara noastră și nu putem preciza termene clare din aceasta cauză.
Am certitudinea că mă strădui suficient ca să nu scăpăm nici o oportunitate de a atrage fonduri pt a dezvolta comuna. Doar că există și factori externi care influențează negativ rezultatele strădaniei noastre. Nu e un anunț cu iz electoral, fiindcă anul acesta va fi intoxicat de populism și declarații nefondate și patriotism înflăcărat exacerbat. Alegerile sunt binevenite oricând, ținând cont că strămoși noștri au luptat mult pentru a câștiga dreptul la vot și ca scopul acestora este de a alege din toate variantele pe cel mai bun.
Acum s-a publicat lista intermediară unde figuram si noi. Totuși noi îi dăm înainte DOAMNE-AJUTĂ! Amin+”, a spus primarul Constantin Serioja Hobincă.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...