Leul continuă să piardă zilnic peste 1%, iar începând de marți, indicele ROBOR a crescut cu mai mult de 22%. Statul nu a reușit să obțină de la bănci nici măcar 500 de milioane de lei, iar dobânzile sunt în continuă creștere, conform afirmațiilor lui Eugen Rădulescu, consilier la Banca Națională.
Rădulescu subliniază că demisia Guvernului deschide calea pentru ca forțe reacționare să preia puterea, având potențialul de a forma o majoritate alături de AUR, POT și o parte din membrii PSD. Iar „această posibilitate trimite fiori pe piețele financiare”, a scris Eugen Rădulescu pe pagina sa de Facebook.
Consilierul Băncii Naționale a declarat că, încă din luna februarie, a avertizat că ratingul de țară ar putea ajunge la un nivel „nerecomandat investițiilor” dacă un suveranist ar câștiga alegerile prezidențiale.
„Într-un articol publicat de Contributors în 24 februarie scriam următorul avertisment: “Nu ar fi nevoie ca naționalizările să aibă loc. Câștigarea alegerilor prezidențiale de un “suveranist” ar duce imediat la declasarea rating-ului de țară la nivel “nerecomandat investițiilor”, cu un cortegiu de urmări care s-ar succeda cu o cadență foarte rapidă: prăbușirea pieței de capital, blocarea imediată a resurselor financiare externe, degringoladă pe piața valutară. Nu ar fi nevoie ca politicile “suveraniste” să fie aplicate. Simpla lor enunțare ar duce direct la marasm. Iar faptul că deficitul bugetar este atât de ridicat, iar dependența de finanțare externă atât de accentuată nu lasă deloc spațiu pentru a amâna, eventual a negocia ceva”, scrie în postarea lui Rădulescu.
În mesajul său de pe rețeaua de socializare, Rădulescu a enumerat și reacția piețelor din ultimele zile.
1. Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marti incoace. Panica? Sper sa nu ajungem acolo.
2. Robor a crescut de la 5,93% marti, la 7,25% azi. Asta inseamna crestere de peste 22%!!
3. Statul nu a reusit sa imprumute de la banci nici macar 500 milioane lei, dobanzile urcand la cer.
Rădulescu susține că ascensiunea lui Simion încă mai poate fi oprită, iar dacă nu se va reuși „Titanic scrie pe noi!”.
„Asa cum spunea Brecht, ascensiunea lui Arturo Ui încă poate fi oprită. Daca nu facem asta, urmează urgia. Care nu va aștepta aplicarea măsurilor promise de suveraniști. Dacă nu schimbăm direcția vaporului numit România, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi! Mergeți la vot și evitați dezastrul, pentru numele lui Dumnezeu!”, a concluzionat consilierul BNR.
Sursa: Ziare.com