Acasă » SPORT » România U21 a fost eliminată de Germania U21 în semifinalele EURO 2019, scor 2-4
pmp

România U21 a fost eliminată de Germania U21 în semifinalele EURO 2019, scor 2-4

România U21 a fost eliminată joi de la EURO 2019, în semifinala împotriva reprezentativei Germaniei U21, scor 4-2. Nemții au întors rezultatul din prima repriză pe finalul meciului. Rămâne însă calificarea în careul de ași, o performanţă extraordinară care vine la pachet cu prezenţa la Jocurile Olimpice 2020 din Tokyo.

Nadiem Amiri a deschis scorul pentru Germania U21. Fotbalistul lui Hoffenheim a marcat în minutul 21, după ce a depăşit mai mulţi adversari şi l-a învins pe Ionuţ Radu cu un şut bine plasat.

George Puşcaş a înscris pentru 1-1 în minutul 26. Atacantul lui Palermo a înscris dintr-o lovitură de la 11 metri, după un penalty obţinut de Ianis Hagi şi acordat de arbitru după consultarea VAR. Tot Puşcaş a marcat pentru 2-1, în minutul 43, după o centrare primită de la Andrei Ivan şi o reluare excelentă a fotbalistului care evoluează în Italia.

Gian-Luca Waldschmidt a marcat pentru 2-2 în minutul 52, din penalty. Arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri după un fault în careu comis de Ianis Hagi.

Tot atacantul lui Freiburg făcut 3-2 pentru Germania, în minutul 90, după o lovitură liberă executată bine de la marginea careului.

Amiri a stabilit scorul final, 4-2, dintr-o lovitură liberă în urma căreia Alexandru Pașcanu a fost eliminat.

Sursa www.digi24.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

România, aur la Mondialele de canotaj de la Amsterdam. Victorie pentru 8+1 feminin, cu record mondial

Echipajul feminin al României de 8+1 a câştigat aurul mondial, duminică, la CM de canotaj ...