Acasă » CULTURAL » Românul care a adus cele mai mari contribuţii în fizică, apreciat în străinătate şi nedreptăţit în ţara natală
pmp

Românul care a adus cele mai mari contribuţii în fizică, apreciat în străinătate şi nedreptăţit în ţara natală

La 16 octombrie 1897 s-a născut fizicianul Alexandru Proca, membru al Academiei Române; a elaborat teoria mezonică a forţelor nucleare şi ecuaţiile Proca (m. 1955)

Alexandru Proca s-a născut în data de 16 octombrie  1897 la Bucureşti, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind inginer constructor, unul dintre constructorii Gării de Sud din Ploieşti. A urmat Liceul Gheorghe Lazăr  pe care l-a absolvit în anul 1915.Deşi a urmat secţia reală , la absolvire vorbea  fluent franceza, engleza şi germana. S-a înscris  în acelaşi an la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematică, dar datorită începerii războiului a urmat numai anul I. În anul 1917 este mobilizat , urmează  Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Iaşi după care este trimis pe front ca sublocotenent de geniu, unde luptă până în iunie 1918 când este lăsat la vatră. Reia cursurile ca student  la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, iar la transformarea  acesteia în Şcoala Politehnică se înscrie la secţia de Electromecanică.Ca student s-a remarcat prin inteligenţa sa sclipitoare, prin intuiţia şi vederea de ansamblu asupra fenomenelor tehnice.Istoria spune că în 1920 a făcut o vizită  de 2 luni la fabrica de locomotive Baldwin  din Philadelphia, SUA, iar prin raportul întocmit la întoarcere a convins  guvernul României se cumpere câteva maşini electrice.

A fost atras de partea teoretică, de matematică încă  din perioada liceului, fapt demonstrat prin activitatea desfăşurată în calitate de corespondent  la Gazeta Matematică.Ca student, colaborează cu profesorii Tudor Tănăsescu şi E.Abason pentru  realizarea  la Buletinului de matematică şi fizică pură şi aplicată, editat la Şcoala Politehnică din Bucureşti.Tot atunci ţine câteva  conferinţe asupra teoriei relativităţii , recent făcută cunoscută lumii ştiinţifice de către Einstein.

Activitatea de inginer                                                         

Şi-a început activitatea de inginer în 1922  la Societatea Electrică din Câmpina, unde a funcţionat numai un an dar a reuşit să iniţieze introducerea echipamentelor electrice pentru  utilajele petroliere şi miniere. Rezultatele obţinute au fost prezentate în lucrarea „ Întrebuinţarea electricităţii în industria petrolului” apărută  în 1924 atât în limba română cât şi în limba franceză. În paralel a început şi activitatea didactică în calitate de asistent la catedra de Electricitate şi electrotehnică, condusă de profesorul Nicolae Vasilescu-Karpen, născut în Craiova şi inventatorul celebrelor pile  electrice care, miraculos, funcţionează şi azi la Muzeul Tehnicii din Bucureşti.

Alături de marii fizicieni ai lumii.                                                             

Atracţia către studiul teoretic al fenomenelor fizice este puternică şi , în 1925,  este trimis la Universitatea din Sorbona, Facultatea de ştiinţe. Deşi a trebuit să urmeze  integral cursurile facultăţii, le-a absolvit până în 1928, adică în mai puţin de trei ani, cu note peste 17,50,nota maximă  fiind 20.           După  susţinerea lucrării de licenţă este angajat la „Institutul  Radiului” condus de celebra   Marie Curie.  Era celebră pentru că în 1903  a primit Premiul Nobel  pentru fizică, iar din 1906  a devenit  prima femeie- profesor la Universitatea  din Sorbona. Iată  ce spunea  Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi românii puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca”.

Citeşte aici continuarea!

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Sadoveanu: între mit și memorie – O ediție aniversară a simpozionului

 Vineri, 8 noiembrie 2024 începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc cea ...