Un bărbat din comuna Scobinți s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul unei mașini deși consumase alcool. Potrivit reprezentanților IPJ Iași, în ziua de 07 decembrie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii Poliției Orașului Hîrlău au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism care se deplasa pe raza comunei Scobinți.
„Întrucât şoferul maşinii, un bărbat de 66 de ani, din comuna Scobinți, emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, au transmis reprezentanții Biroului de presă din cadrul IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
