Acasă » Administratie » Se închide Centrul de Vaccinare împotriva Covid-19 de la Pașcani
pmp

Se închide Centrul de Vaccinare împotriva Covid-19 de la Pașcani

În urma unei adrese ajunse la Primăria Pașcani din partea Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași (DSP) Centrul de vaccinare se va închide. Astfel, începând de luni, 14 martie, pășcănenii nu vor mai putea să se imunizeze.
„Vă informăm că, luni, 14.03.2022, Centrul de Vaccinare înființat în Municipiul Pașcani se va închide, conform adresei primite de la Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași. Mulțumim pe această cale medicilor, asistenților medicali și registratorilor ce s-au implicat în procesul de vaccinare și prin acest lucru au contribuit la menținerea stării de sănătate a populației la un nivel acceptabil.
De asemenea, mulțumim celor ce s-au vaccinat, dovedind responsabilitate atât față de sănătatea proprie, cât și față de cei din jur.
Datorită efortului comun, în Municipiul Pașcani, restricțiile impuse datorită pandemiei au fost minime”, precizează cei de la Primăria Pașcani.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

98 de elemente de muniție neexplodată, descoperite la Bogonos

98 de elemente de muniție neexplodată, descoperite la Bogonos. Pirotehniștii ISU Iași au ridicat proiectilele ...