O nouă șansă pentru lucrările de reabilitare și modernizarea a Palatului Cantacuzino. Primarul Marius Pintilie a declarat în ultima conferință de presă că administrația a încheiat un nou contract cu o firmă de proiectare. Astfel că urmează să se dea ordinul de reîncepere a lucrărilor.
Ads.
„Am semnat un contract nou cu o firmă de proiectare și săptămâna viitoare cred că reușim să facem contract nou cu o altă echipă de dirigenție de șantier. După care vom da ordinul de reîncepere a lucrărilor. Probabil la sfârșitul lunii când vom avea o ședință de Consiliul Local vom actualiza bugetul de la Palatul Cantacuzino”, a declarat primarul Marius Pintilie.
Legat de termenul de finalizare, edilul șef nu s-a pronunțat precizând că acest lucru depinde de constructor. La ora actuală proiectul este depășit de termen în urma problemelor avute cu fosta firmă care a câștigat licitația.
„Ar trebui să fie finalizat de mult, n-am ce să dau termene dacă nu depinde de noi. Deci o să dăm drumul la lucrări cât putem noi de repede. Sper ca constructorul să aibă echipa completă în așa fel încât să finalizeze cât mai repede”, a mai spus Pintilie.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

