Tractorul U 650 a fost fabricat la Brașov, în uzinele „Tractorul” din localitate, și a fost medaliat cu aur chiar în Germania, la un târg important din Leipzig. Se întâmpla acum mai bine de șase decenii, dar premiul cel mare, spun unii, ar fi trebuit să ajungă în Italia.
Ads.
România a început să producă tractoare încă din perioada interbelică, la Brașov, dar puțină lume știe că fabrica a fost inițial destinată fabricării de avioane. Uzina de Avioane IAR – Industria Aeronautică Română a fost inaugurată în 1925, dar povestea a durat relativ scurt timp. Învinsă în cel de-Al Doilea Război Mondial, România a trebuit să predea utilajele fostei Uniunii Sovietice, iar în disperare de cauză conducerea de atunci a decis să producă tractoare. Primele tractoare au fost sub licență germană și au ieșit pe ușa fabricii în 1946. În 1948, după ce comuniștii români susținuți de Moscova au pus mâna în totalitate pe țară, fabrica a fost reconvertită oficial, iar aici s-au produs doar tractoare.
Tractoarele fabricate începând cu 1948 au avut la bază licență rusească, iar primele au fost vândute exclusiv pe piața internă. În anii 60, România comunistă a obținut o licență italiană, iar tractorul Universal 650, cunoscut și ca U 650, avea motor FIAT și ieșea pe o piață în care cuvântul concurență nici măcar nu exista.
Statul român a fost primul client important
Potrivit Newsweek, prima comandă a venit de la statul român, care a solicitat 5.000 de tractoare, 5.000 de pluguri și 2.000 de semănători, iar ulterior, fabrica a început să producă pentru export.
Puțin mai târziu, în 1965, tractorul U 650 a obținut medalia de aur și diploma de onoare la Târgul Internaţional de Maşini şi Utilaje de la Leipzig, în fosta Republică Democrată Germană. Conducerea comunistă a fostei Germanii de Est nu a ținut cont de faptul că tractorul românesc U650 se baza pe un motor produs sub licență italiană.