Astăzi, începând cu ora 11.00, în sala de ședința a Consiliului Local a avut loc ședința ordinară aferentă lunii iulie. Ordinea de zi a cuprins 13 proiecte de hotărâre. Proiectul cu numărul 8, cu privire la „atribuirea loturilor de teren pentru construirea de locuințe proprietate personală pentru tineri, în condițiile Legii nr. 15/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe terenurile proprietate privată a Municipiului Pașcani, județul Iași” a fost retras de primarul Marius Pintilie pe motiv că ar fi incomplet. Edilul șef a precizat însă că va veni cu proiectul complet în viitoarea ședință.
Toate proiectele apoi dezbătute au fost votate de consilierii prezenți, fără prea mari intervenții pentru dezbatere. Singurul proiect la care s-au împotmolit a fost ultimul de pe ordinea de zi cu privire la alegerea președintelui de ședință pentru următoarele trei luni.
Aici, cei de la PNL au venit cu propunerea să fie tot un liberal, în persoana consilierei locale Petronela Constantinescu. Social democrații au propus din partea lor pe consilierul Ciprian Pintilie. Cei doi aleși de la PRO România nu au venit cu propuneri și au votat ambele tabere. Astfel că voturile au fost 10 la 10, fără să existe majoritate.
Primarul Marius Pintilie a solicitat o pauză pentru consultări. Decizia acestuia nu a fost pe placul celorlalți consilieri din opoziție care au transmis că este o neseriozitate ca pe un asemenea proiect să necesite pauză de discuții.
În cele din urmă, a fost aleasă propunerea celor de la PNL cu sprijinul consilierilor PRO România. Varianta a doua de la PSD, în persoana lui Leonard Ursu a căzut.
Iată proiectele dezbătute de aleșii locali în ședința de astăzi:
1. Proiect de hotărâre privind modificarea bugetului Bibliotecii Municipale „Leonard Gavriliu” Pașcani prin trecerea acestuia de pe Sursa G pe sursa de finanțare Sursa A – Integral de la buget și pe sursa de finanțare Sursa E – Activități finanțate integral din venituri proprii – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
2. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Bugetului Centralizat al Instituțiilor și Activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii și subvenții (Sursa G) prin includerea bugetului Bibliotecii Municipale „Leonard Gavriliu” Pașcani pe sursa de finanțare Sursa A – Integral de la buget și pe sursa de finanțare Sursa E – Activități finanțate integral din venituri proprii – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
3. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Bugetului Centralizat al Instituțiilor și activităților finanțate integral din venituri proprii prin includerea bugetului Bibliotecii Municipale „Leonard Gavriliu” Pașcani pe sursa de finanțare Sursa E – Activități finanțate integral din venituri proprii – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
4. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Bugetului Local de Venituri și Cheltuieli prin includerea bugetului Bibliotecii Municipale „Leonard Gavriliu” Pașcani pe sursa de finanțare Sursa A – Integral de la buget – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Pașcani pentru trimestrul al II-lea al anului 2024 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
7. Privind aprobarea schimbului de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, situate în Municipiul Pașcani, jud. Iași, între chiriașii ANL M.A. și M.I.P. – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
8. Proiect de hotărâre privind atribuirea loturilor de teren pentru construirea de locuințe proprietate personală pentru tineri, în condițiile Legii nr. 15/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe terenurile proprietate privată a Municipiului Pașcani, județul Iași – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
9. Proiect de hotărâre privind aprobare prelungirii contractului de concesiune nr. 11481 din data de 03.12.1999, concesionar Societatea Comercială Claus M.C. S.R.L. – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
10. Proiect de hotărâre privind actualizarea planului de amplasament al Pieței Deal, proprietate publică a Municipiului Pașcani, str. Eugen Stamate, nr. 6 – 8, prin adăugarea poziției cu numărul 60, având suprafața de 6 mp, valoarea de inventar de 706,20 lei și destinația de desfacere mărfuri nealimentare/ prestări servicii – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
11. Proiect de hotărâre privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de trecere către Apavital S.A. pe terenurile proprietate publică a Municipiului Pașcani, afectate de lucrările efectuate în cadrul proiectului „Stație de tratare apă brută din râul Siret în Municipiul Pașcani, jud. Iași” – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru „Trecere teren în intravilan a suprafeței de 2049 mp pentru construire locuință și anexe”, identificat cu nr. cadastral 69015, situat pe str. Primăverii nr. 27, Municipiul Pașcani, jud. Iași – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)
13. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada august – octombrie 2024 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE (Dezbatere)