STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Ședință extraordinară de Consiliu Local la Pașcani cu un proiect pe ordinea de zi
pmp

Ședință extraordinară de Consiliu Local la Pașcani cu un proiect pe ordinea de zi

Consilierii locali pășcăneni sunt convocați mâine, începând cu ora 10.30, în ședință extraordinară. Primarul Marius Pintilie a inițiat un singur proiect pe ordinea de zi. Este vorba despre „aprobarea depunerii proiectului „BRAND – URBAN: Strategie Transfrontalieră și Instrumente pentru Dezvoltarea Calității Vieții Urbane” în cadrul Programului Transfrontalier Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021 – 2027, aferent măsurii Prioritate 3.1 „O mai bună guvernanță”.

Ads

Proiectul transfrontalier face referire la accesarea unor fonduri în parteneriat cu Orașul Telenești, Comuna Pașcani și Asociația Băștinașilor din Telenești, toate trei localități fiind în Republica Moldova. Cele trei entități plus Municipiul Pașcani vor asigura partea de cofinanțare de 10% din valoarea proiectului.

Programul Transfrontalier Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021 – 2027 este un program de cooperare transfrontalieră între România și Republica Moldova, cu un buget total de 77.290.439 de euro. Acesta finanțează proiecte care vizează domenii precum educația, schimbările climatice, cultura, turismul, buna guvernare și gestionarea situațiilor de urgență. Aria de acoperire include patru județe din România (Botoșani, Iași, Vaslui, Galați) și întreg teritoriul Republicii Moldova. 

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...