Consiliul Local Municipal Pascani a fost convocat in sedinta extraordinara pentru aprobarea Actului aditional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare, incheiat intre municipalitate si Eco Salubritate.
Un astfel de proiect a fost introdus pe ordinea de zi a sedintei ordinare de astazi, insa, nu toti consilierii locali au fost de acord cu aprobarea lui. Mai precis, alesii PNL nu au considerat a fi oportun acordarea unui vot pozitiv.
Consilierul local PNL, Marius Pintilie, a precizat la dezbaterea proiectului ca soarta acestui serviciu, in cazul in care se va vota proiectul, ar fi asemanator cu situatia de la Prest Serv Apa Pascani – cand a fost preluat de ApaVital.
„Se doreste sa se falimenteze si acest serviciu, cum a fost si cel de la Prest Serv Apa Pascani (PSA), si sa fie preluat de firmele din Iasi. Practic, este o „vaca” de muls pentru cei care il vor administra. Nu inteleg de ce trebuie sa vina cei din Iasi, sa nu se inteleaga ca am ceva cu ei, sa faca treaba in Pascani. Noi nu putem face?”, a declarat consilierul local PNL, Marius Pintilie.
Primarul Dumitru Pantazi a precizat faptul ca acest proiect necesita a fi votat deoarece municipiul Pascani face parte din Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara pentru Salubritate (ADIS) si odata cu acordarea unui vot negativ din partea municipalitatii ar pune in pericol fondurile europene pentru intregul judet. Situatia este ciudata in contextul in care cei de la conducerea municipiului Iasi nu au fost de acord cu un proiect asemanator, proiect care i-a vizat in mod direct.
In alta ordine de idei, cel mai probabil peste doua sau trei luni de zile, se va organiza o licitatie pentru colectarea gunoiului menajer din judet. Actualul serviciu local de salubritate nu are nici o sansa de participare deoarece firma se afla in prag de faliment, nu detine logistica necesara si nici putere financiara pentru a opera in zona. Ca urmare, SC CLP Eco Salubritate Pascani va ramane fara obiect de activitate.