Acasă » REGIONAL » Moldova » Ședință importantă la Pașcani. Au vost votate Bugetele și Lista de investiții a municipalității. Un nou blocaj din partea PNL

Ședință importantă la Pașcani. Au vost votate Bugetele și Lista de investiții a municipalității. Un nou blocaj din partea PNL

Astăzi, la sediul Primăriei Pașcani a avut loc ședința ordinară de Consiliu Local Municipal. Pe ordinea de zi au existat peste 30 de proiecte de hotărâre însă cele mai importante au fost Bugetul de Venituri și Cheltuieli a municipiului Pașcani pe anul în curs, programul obiectivelor de investiții cât și unele proiecte necesare orașului.

Cum era de așteptat la discutarea bugetului cei de la PNL au fost din nou împotrivă. Consilierul local Marius Pintilie a precizat în plen că se opun datorită faptului că nu sunt asigurate fonduri pe cheltuielile cu funcționarea. Adică salariile din Primărie, cheltuieli cu bunuri și servicii, etc. Pesedistul Ionuț Prodan i-a replicat celor din opoziție că nici anul trecut nu au votat bugetul deși atunci erau acoperite cheltuielile pe funcționare. Consilierul a scos în evidență faptul că toate aceste motive a celor de la PNL sunt de fapt niște tertipuri de a pune piedici celor din administrație.

După mai multe discuții contradictorii, proiectele au fost votate de către consilierii PSD și PMP, în timp ce PNL și-a continuat blocajul.

 

Amendamentele propuse de PNL, votate de PSD. Cele ale PSD-ului, blocate de PNL

 

Interesant este faptul că la discutarea Listei de investiții, consilierii PSD au votat și o serie de amendamente venite din partea celor din PNL, considerate utile pentru comunitate. De asemenea au trecut și amendamentele propuse de consilierul PMP, Sorin Olariu. Doar că atunci când s-a supus spre aprobare proiectul cei de la PNL s-au împotrivit or s-au abținut de la vot. Primarul Dumitru Pantazi a venit cu explicații privind cifrele bugetare. 

„Trebuie să știți că veniturile totale sunt de 43.510,10 mii lei, dintre care cheltuieli totale de 49.125,87 mii lei. Astfel, pentru echilibru bugetar cu partea de cheltuială se va considera în buget și excedentul anilor precedenți, în sumă totală de 5.615.770 lei, care se va utiliza pentru cheltuieli din secțiunea de dezvoltare a bugetului local.

Privind lista de investiții în Municipiul Pașcani am încercat să cuprind toate domeniile de activitate – infrastructură, sănătate, educație, cultură, mediu, transporturi, dezvoltare, cheltuielile fiind de peste 9 milioane de lei. Mulțumesc aleșilor locali care au votat Bugetul și Lista de investiții, dar și celor care nu au facut-o, acest lucru arată cât de mult îi interesează dezvoltarea Municipiului Pașcani. Mulțumesc pășcănenilor care contribuie la bugetul local prin plata taxelor și impozitelor locale! Sărbători liniștite!”, a precizat primarul Dumitru Pantazi.

 

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Un nou monolit a fost descoperit. Unde a apărut de această dată?!

Alertă la nivel global. După monolitul din Utah, SUA și cel din România, un alt ...