Acasă » REGIONAL » Moldova » Ședință ordinară de Consiliu Local la Pașcani. Doi consilieri PNL demisionează

Ședință ordinară de Consiliu Local la Pașcani. Doi consilieri PNL demisionează

Consilierii locali sunt convocați în ședință ordinară de Consiliu Local Municipal. Aceasta este programată să aibă loc în data de 26 noiembrie a.c., începând cu ora 13.00. Pe ordinea de zi sunt trecute 24 proiecte de hotărâre. Primele două proiecte fac referire la încetarea mandatului de consilier local a doi liberali. Este vorba despre Claudiu Bodoașcă ce urmează să ocupe funcția de administrator public în Primărie și Ionuț Alexandru Dandu, care, cel mai probabil, va fi consilierul primarului Marius Pintilie.

Tot în această ședință se va constitui Comisia tehnică de organizare a circulației și se vor numi reprezentanți din Consiliu Local în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani și în unitățile de învățământ, creșă sau bibliotecă. De asemenea, aleșii locali vor vota proiectul privind acordarea de burse de studiu pentru elevii din învățământul preuniversitar cât și activitățile artistice ce urmează a fi făcute în luna decembrie. Alte proiecte mai importante de pe ordinea de zi sunt: aprobarea contului de execuție pe trimestrul al treilea, aprobarea unor rectificări bugetare ale instituților subordonate Consiliului Local, desemnare de membri în Comisia de licitații a unor spații publice, schimbări de destinații a unor spații comerciale, etc.

Pascani DP 1375

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Frisoanele: cauze si remedii

Frisoanele: cauze si remedii Frisoanele – sau friguri, in termeni populari – reprezinta o senzatie ...