Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău, împreună cu jandarmi ieşeni şi reprezantanţi ai C.J.C.P., D.S.P. şi D.S.V.S.A., au acţionat ieri pe raza oraşului Hârlău şi a comunelor arondate pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea faptelor de comerţ ilicit. În cadrul acţiunii au fost verificate 36 de unităţi economice şi au fost controlate 71 de autovehicule şi 20 de atelaje hipo, fiind legitimate 190 de persoane.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.900 de lei, dintre care 11 conform Legii nr. 61/1991, 11 conform O.U.G. nr. 195/2002 şi 13 conform altor acte normative. Un bărbat de 65 de ani a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 12/1990 deoarece a efectuat acte de comerţ cu articole de îmbrăcăminte, fără a deţine documente de provenienţă.
Un alt bărbat de 56 de ani a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 61/1991 deoarece a consumat băuturi alcoolice în loc nepermis.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
