Acasă » EVENIMENT » Serviciul de Ambulanță Vaslui îi roagă pe oameni să doneze bani pentru a-și cumpăra combinezoane și dezinfectanți
pmp

Serviciul de Ambulanță Vaslui îi roagă pe oameni să doneze bani pentru a-și cumpăra combinezoane și dezinfectanți

Ambulanțierii din Vaslui fac apel la populație să doneze bani pentru a-și putea cumpăra combinezoane și dezinfectanți, spunând că mai au materiale pentru doar câteva zile și se pregătesc ”pentru cele mai negre scenarii”.

Angajații Serviciului de Ambulanță Vaslui fac un apel public către toți cei care ar putea dona bani Asociației „Cursa Vieții” pentru achiziționarea de combinezoane, materiale dezinfectante, măști, mănuși, branule și lămpi ultraviolet, scrie Vremea Nouă.

Ambulanțierii spun că mai au materiale doar pentru câteva zile și se pregătesc deja de ce e mai rău.

„Din cauza procedurilor greoaie din Legea achizițiilor publice, în acest moment mai avem materiale pentru câteva zile, așa că ne pregătim pentru cele mai negre scenarii. Firme care vând astfel de materiale sunt pe piață, dar vor plată cash. Ori, prin instituție, trebuie să respectăm anumite proceduri, ne confruntăm cu numeroase contestații, ceea ce întârzie foarte mult achiziționarea acestor echipamente și materiale. Facem apel la vasluienii cu suflet mare să ne sprijine și să doneze cât pot în contul asociației pentru că ai noștri colegi chiar sunt în prima linie, intră în contact primii cu pacienții”, a declarat dr. Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Apelul este făcut în condițiile în care, potrivit dr. Ungureanu, angajații SAJ Vaslui se deplasează echipați cu combinezoane la aproape toate solicitările, însă dezinfectanții și echipamentele din stoc nu sunt suficiente, existând riscul să se afle în perioada următoare în situația de a fi neprotejați.

Achizițiile întârzie și câteva luni din cauza contestațiilor

Reprezentantul SAJ Vaslui spune că lipsa echipamentelor a fost cauzată de contestațiile depuse la licitații, care au întârziat achiziția celor necesare chiar și cu câteva luni.

Iar dacă mai adăugăm și faptul că în perioada de vârf a pandemiei, la SAJ Vaslui se foloseau chiar și 1.000 de combinezoane pe zi, realizăm cât de acută este această criză a echipamentelor de protecție.

„Bugetele Serviciilor de Ambulanță nu au fost dimensionate pentru o asemenea criză sanitară, pentru că nimeni nu se gândea la așa ceva. A fost perioada primelor luni, în care nu aveam destule echipamente, motiv pentru care am apelat la sprijinul comunității pentru a putea achiziționa acele echipamente de protecție, dezinfectanți și materiale sanitare. Ulterior, statul român a reușit să cumpere acele echipamente și am primit și noi foarte multe. Numai că odată cu sfârșitul stării de urgență, când cazurile au fost totuși puține, oamenii au început să iasă din case, numărul cazurilor a început să crească, iar în perioada verii și a toamnei am avut foarte multe solicitări. Aceste solicitări au implicat un efort foarte mare din partea colegilor noștri, pentru că de fiecare dată când plecăm pe traseu trebuie să ne echipăm conform definiției de caz, iar în momentul de față definiția de caz este foarte vastă. Simptomele sunt atât de variate pentru această afecțiune încât aproape că nu există solicitare pentru Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui în care nu ar trebui să ne îmbrăcăm în combinezon. Ca urmare, consumul acestor materiale a fost foarte mare. În perioada de vârf, lunile septebrie-octombrie, am avut un consum de aproape 1.000 de combinezoane pe zi. În momentul de față mai avem în stoc câteva sute de combinezoane, care cu siguranță nu ne vor ajunge pentru perioada următoare. În ceea ce privește mănușile avem un consum de 15 perechi la o singură solicitare a echipajului. Pe lângă aceste materiale, mai avem nevoie de dezinfectant, măști de protecție, lămpi cu utraviolete, materialele sanitare. Noi avem o asociație denumită „Cursa Vieții”, în contul căreia, așa cum am spus, am mai primit donații de la vasluieni în prima parte a pandemiei, lunile aprilie-mai, și apelăm în continuare la sprijinul lor pentru a putea trece această perioadă dificilă până când vom putea relua licitațiile. Avem nevoie de materiale sanitare sigure pentru că un combinezon de slabă calitate poate facilita contaminarea echipajului ambulanței. Acel echipaj merge din casă în casă și poate transmite, la rândul lui, afecțiunea, către alți pacienți. Facem apel la vasluienii cu suflet să ne ajute să depășim această perioadă, pentru ca noi, la rândul nostru, să-i putem ajuta în continuare pe cei care au nevoie de noi”, a declarat medicul Daniel Ungureanu.

Cei care doresc să sprijine personalul SAJ Vaslui o pot face donând bani în contul Asociația Cursa Vieții Vaslui – CUI 23590246, IBAN RO96BTRL03801205D94876XX, Banca Transilvania Vaslui, Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui, Str.Tipografiei, Nr.1, telefon 0235361498.

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Cât este valabilă adeverința care înlocuiește cardul național de sănătate

Adeverința care substitutie cardul de sănătate va fi valabilă până la emiterea unui nou card, ...