Funcționarul public din Primăria Pașcani Mirela Ancuța, cetățean de onoare al municipiului, a fost nevoită să treacă prin umilințe cu greu de descris după ce a mers cu tatăl său la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani pentru tratament. Mirela Ancuța a luat cuvântul la sfârșitul ședinței ordinare de Consiliu Local și a prezentat în plen situația cu care s-a confruntat și cum și-a pierdut tatăl pe patul de spital.
După ce a fost ținut ore întregi la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul unității medicale cu dureri cumplite, tatăl Mirelei a primit un diagnostic greșit din partea unui medic. Inițial i s-a spus că ar fi vorba despre o crescătură de carne la nivelul colonului fără a i se face o investigație amănunțită în acest sens. După ce a fost purtat în condiții haotice prin spital, cu dureri cumplite, a doua zi a urmat o intervenție chirurgicală însă de pregătirea acestuia pentru operație a fost necesar să se ocupe familia. Este vorba despre clismă, igienizarea zonei de intervenție și alte aspecte care în mod normal trebuia să se ocupe personalul medical. Mai mult, Mirela Ancuța a relatat faptul că în sala de operație au intrat persoane care nu aveau ce căuta (poștaș, angajați ai firmei de curierat) fiind un mediu steril și nici nu aveau o ținută de igienă conform normelor medicale. Astfel că a existat riscul ca pacientul să intre în contact și cu alți microbi.
Un alt aspect scos în evidență este acela că pacienții sau apropiații acestora sunt trimiși frecvent să cumpere medicamente sau alte materiale medicale necesare precizându-le că în spital nu există. Ca și cum nu ar fi deajuns, personalul medical manifestă un comportament extrem de urât. Consilierul local PMP, Sorin Olariu a intervenit spre final și a precizat faptul că acest lucru se întâmplă datorită lipsei de personal calificat în spital și din cauză că unii din ei au intrat pe funcții cu bani. Mai multe detalii cu privire la situația incredibilă puteți urmări în clipul video de mai jos.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
