Incident rutier în municipiul Pașcani, după ce un șofer aflat sub influența alcoolului a pătruns pe o stradă cu acces interzis și a avariat două autoturisme parcate regulamentar.
Ads
La data de 23 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Mihai Eminescu, din municipiu.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 65 de ani, nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Acces interzis”, pătrunzând pe contrasens.
În aceste condiții, autoturismul condus de acesta a intrat în coliziune cu două mașini parcate regulamentar, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.
Polițiștii au constatat că șoferul emana halenă alcoolică, fiind testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

